Reprezentanţii companiei au transmis în urmă cu câteva zile că un anunţ oficial în acest sens urma să fie făcut sâmbătă, înainte de gala de decernare a celui mai mare premiu literar pe care îl oferă de 66 de ani.

Totuşi, marţi seară, după ce Puidgemont şi-a asumat declararea independenţei Cataloniei, după care a suspendat efectele ei, grupul editorial a confirmat pentru agenţia Efe că îşi va muta sediul social din Barcelona în Madrid.

Un purtător de cuvânt al Planeta, al şaptelea cel mai important grup editorial din lume, a precizat că faptul că preşedintele catalan a propus suspendarea efectelor declaraţiei nu presupune modificări în opinia companiei, care, iniţial, luase în calcul şi oraşul andaluz Sevilia pentru a-şi muta sediul.

„Decizia este luată şi consiliul de administraţie nu se va reuni” pentru a o reevalua, a precizat el.

Consiliul grupului Planeta a enumerat printre motivele mutării „nesiguranţa din punct de vedere juridic” şi a adăugat are în vedere „interesele acţionarilor, angajaţilor şi ale proiectului de afaceri”.

Pe de altă parte, Consiliul de Administraţie al companiei de asigurări Catalana Occidente s-a reunit marţi şi a decis să îşi schimbe sediul social în Madrid, motivând „protejarea intereselor clienţilor, angajaţilor, mediatorilor şi acţionarilor” şi dorinţa de a opera într-un cadru de normalitate, stabilitate şi siguranţă juridică şi economică.

Mutarea sediului social nu va implica şi mutarea angajaţilor.

Grupul Catalana Occidente are peste 150 de ani de activitate şi este prezent în peste 50 de ţări. În primul semestru, rezultatul financiar a fost de 190,2 milioane de euro, cu 9,4% mai mare decât în aceeaşi perioada a anului trecut.

Grupul editorial şi cel de asigurări se alătură, astfel, unui număr mai mare de 30 de companii care şi-au mutat sediile din Catalonia. Între acestea se află Banca Sabadell şi CaixaBank, compania de imobiliare Colonial şi grupul de telecomunicaţii Cellnex.

Alte firme care au părăsit Catalonia sunt Cervezas San Miguel, Aguas de Barcelona (Agbar), Arquia Banca, Eurona, Oryzon Genomics, Proclinc Expert şi Service Point Solutions.