Bruxelles-ul şi Ottawa văd în acest acord “de nouă generaţie”, “cel mai ambiţios” semnat vreodată de UE, un “punct de referinţă pentru viitoarele acorduri internaţionale”.

Acordul cu Canada va produse rezultate în termeni de locuri de muncă, de schimburi” comerciale, a insistat joi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-un discurs rostiit în faţa Comitetului Economic şi Social European.

El a descris “rezistenţa” din Europa faţă de tratatele comerciale drept „incredibilă”. “Nu spun că nu îmi pasă de rezistenţă şi îi ascult pe cei care dau dovadă de analiză – aproape complet eronată – în această privinţă (…), dar nu mă alătur ei”, a adăugat el.

Intrarea în vigoare a CETA este “o ştire excelentă”, a scris pe Twitter premierul canadiat Justin Trudeau, apreciind că ţara sa va “avea numeroase avantaje”.

Ce înseamnă CETA

Concret, CETA elimină, începând de joi, 99% dintre taxele vamale. În plus, prevede cooperarea în domeniul social, în cel sanitar şi în cel de combatere a încălzirii climatice.

În 15 februarie, Parlamentul European a aprobat Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător dintre UE şi Canada (CETA), care a intrat în vigoare în mod provizoriu, până când acordul va fi ratificat de toate parlamentele naţionale şi regionale din UE, proces care ar dura ani.

Prin adoptarea CETA se deschide de asemenea calea pentru eliminarea vizelor de intrare în Canada pentru cetăţenii români şi bulgari, de la 1 decembrie 2017, această fiind condiţia pusă de Bucureşti şi Sofia pentru a-şi da consimţământul pentru tratat.

Adversarii CETA, consideră tratatul antidemocratic, prea favorabil multinaţionalelor, permisiv în privinţa mediului sau prea periculos pentru agricultura europeană. Una din ţintele criticilor sunt tribunalele de arbitraj care ar urma să fie create imediat ce tratatul va fi aprobat definitiv. Aceste tribunale vor putea fi sesizate de o companie pentru a cere daune unui stat care ar lua măsuri contrare intereselor sale.

Când sunt eliminate vizele pentru români şi bulgari

Odată adoptat, CETA duce şi la eliminarea vizelor pentru români şi bulgari, la intrarea în Canada.

"Acordul conferă un cadru solid pentru extinderea cooperării noastre într-o gamă largă de domenii, în special politică externă, gestionarea crizelor, securitate şi apărare, energie şi climă, mobilitate sporită şi schimburi de la popor la popor. Salut decizia Canadei de a ridică obligativitatea vizelor pentru toţi cetăţenii bulgari şi români până la sfârşitul anului 2017", declara, în octombrie anul trecut, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Vizele de intrare în Canada pentru români vor fi eliminate complet începând din 1 decembrie 2017. Autorităţile de la Ottawa au introdus, însă, o ridicare parţială a vizelor pentru cetăţenii români eligibili care călătoresc în această ţară.

Astfel, la 1 mai 2017, cetăţenii români care au deţinut o viza canadiană temporară în ultimii 10 ani (Canadian temporary resident visa) sau care deţin, în prezent, o viza valida, valabilă pentru Statele Unite (valid US non-imigrant visa), pot să viziteze sau să tranziteze Canada pe baza unei autorizaţii electronice de călătorie (eTA) în loc de viză.