"In ceea ce priveste aceasta afacere a UE, eu nu sunt candidata. Am un loc de munca, eu il consider destul de important si intentionez sa imi inchei mandatul", a declarat fostul ministru francez al Economiei, in prezent directul general al FMI.

Agentia de presa Reuters scria, in urma cu cateva zile, ca Angela Merkel l-ar fi intrebat pe presedintele francez Francois Hollande daca ar fi de acord cu propunerea sefei FMI, Christine Lagarde, pentru functia de presedinte al Comisiei Europene .

“Merkel l-a intrebat in particular pe Hollande, care nu a avut o pozitie imediata, dar care a spus insa ca nu crede ca e o idee buna pentru Europa sa piarda postul de la FMI”, a spus o sursa pentru Reuters.

Oficiali germani si de la FMI au declarat ca Merkel s-a intalnit cu Lagarde, la Washington, la inceputul lui mai. Ele s-au revazut la Berlin doua saptamani mai tarziu, unde Lagarde a participat la o reuniune a conducatorilor unor organizatii economice gazduita de catre Guvernul german.