Liceul este pentru multi adolescenti un loc de interactiune, care le marcheaza trecerea la o etapa superioara in viata lor. Multi se concentraza pe activitati sportive si sociale, si putini sunt aceia care isi incep educatia bursiera inca de pe bancile scolii.

La liceul Greenhill din Dallas, lucrurile stau insa altfel. Elevii invata bazele tranzactiilor la bursa si cei mai pasionati dintre ei se inscriu intr-un club de afaceri al scolii. Pentru a le incuraja spiritul antreprenorial, conducerea a decis sa le lase pe mana o suma de bani, ca sa isi faca o idee despre ceea ce inseamna responsabilitatea in viata reala.

Am fost foarte entuziasmati cand am aflat ca vom primi o suta de mii de dolari”, spune unul dintre elevi, membru al clubului, in timp ce altul spune ca simularile de pana acum nu ii invatau mare lucru.

“Sunt un club de investitii, care lucreaza cu <bani falsi>. Asa ca mai multi membri din consiliu s-au gandit ca niste responsabilitati adevarate vor schimba modul in care acestia investesc”, explica Mike Weinberg, din comitetul de investitii al scolii.

Suma vine si cu anumite conditionari. Elevii pot investii numai in companii care valoreaza peste un miliard de dolari, nici una nu trebuie sa acapareze mai mult de 15% din portofoliul clubului si au voie sa investeasca doar in anumite sectoare prestabilite.

Nu e nevoie neaparat sa raportam cuiva actiunile noastre, insa vrem sa o facem. Am avut emotii la inceput in privinta investitiilor, mai ales ca nu sunt banii nostri si e vorba de o suma mare, atat pentru niste elevi, cat mai ales pentru un grup care se intruneste doar o data pe saptamana”, spune unul dintre membri.

Profesorii sunt constienti de riscurile tranzactiilor, dar le-au dat de inteles tinerilor ca este in regula daca vor mai si pierde bani, pentru ca face parte din proces.

Exista riscuri? Cu siguranta. De fiecare data cand lucrezi in piata sunt riscuri, viata insasi este formata din riscuri. Noi predam niste lectii de viata aici si cred ca elevii se vor descurca foarte bine”, spune Scott Alan Griggs, directorul liceului Greenhills.

Iar ambitiile adolescentilor sunt acum tot mai mari in ceea ce priveste viitorul, experienta din scoala ajutandu-i sa capete incredere in fortele proprii.