Potrivit raportului citat, preturile din Danemarca sunt cu aproape 40% mai ridicate fata de media din UE, in timp ce in Bulgaria si Romania, preturile sunt la jumatatea mediei europene, scrie EUObserver.

Dupa Danemarca, top 5 al celor mai scumpe tari din UE este completat de Suedia, Finlanda, Luxemburg si Irlanda.

Raportul compara 58 de indicatori din tarile europene, intre care nivelul de trai al populatiei, coeziunea sociala, nivelul de siguranta, rata somajului, preturile caselor si ale chiriilor sau ale alimentelor.

In ceea ce priveste rata somajului, Austria sta cel mai bine, cu 4,9%, in timp ce Grecia numara cei mai multi someri raportat la populatia activa, cu o rata de 27,5%.

In functie de rata de ocupare, suedezii o duc cel mai bine, trei sferturi dintre acestia fiind angajati. Cea mai scazuta rata a angajarilor se regaseste tot in Grecia, tara cea mai lovita de criza economica, respectiv mai putin de jumatate din populatia apta de munca are un job.