Exporturile totale au scazut cu 4,6% in iunie, faţa de mai, cu un declin mai accelerat, de 8,4%, in cazul bunurilor, in timp ce importurile s-au redus cu numai 0,7%.

Deficitul comercial total a avansat astfel de la 2,7 miliarde de lire sterline in mai la 4,3 miliarde de lire sterline in iunie, cel mai ridicat nivel inregistrat pana in prezent si peste asteptarile economistilor.

"Chiar daca este tentant sa dai vina pe criza din zona euro, deteriorarea a fost generata de majorarea deficitului cu ţari din afara UE", a afirmat Vicky Redwood, economist la Capital Economics, preluat de Mediafax.

Exporturile de bunuri catre zona euro au scazut cu 7,1%, iar cele catre ţari din afara Europei cu 9,6%. Declinul a fost determinat mai ales de diminuarea livrarilor de produse chimice, produse petroliere catre SUA si masini catre China.

Datele slabe privind deficitul comercial vin dupa ce Banca Angliei a inrautatit, miercuri, prognoza economica a tarii, la stagnare, de la un avans de 0,8%, cat anticipa anterior.

Biroul de statistica a avertizat, insa, ca datele comerciale, volatile si supuse revizuirilor in cele mai bune situaţii, au fost afectate de ziua libera suplimentara din iunie, acordata pentru jubileul reginei Marii Britanii. Pe o perioada de trei luni, exporturile au inregistrat un declin de numai 2,7% in trimestrul al doilea, iar importurile au stagnat.