"Intesa vrea sa creeze valoare pentru actionari astfel incat nu putem achizitiona Monte Paschi si nu vom cumpara nicio alta banca italiana. Nu exista presiuni din partea Guvernului pentru preluarea MPS", a afirmat Messina.

Declinul actiunilor bancilor italiene a continuat miercuri la Bursa de la Milano, dupa ce creditorii au anuntat ca li s-au solicitat informatii de la BCE privind portofoliile lor de credite neperformante.

Titlurile Banca Monte dei Paschi au scazut cu 14%, la un nivel minim record.

Actiunile Intesa Sanpaolo au inregistrat un declin de 3,4%, reculul din acest an fiind estimat la 15%.  

Carlo Messina a numit declinul titlurilor bancilor italiene la bursa ca fiind "panica vanzarii", in timp ce directorul general al Monte dei Paschi, Fabrizio Viola, a apreciat ca scaderea actiunilor nu reflecta fundamentele financiare ale bancii.  

"Exista in general tendinta de vanzare a actiunilor, dar in realitate sistemul bancar italian nu este partea slaba, deoarece, analizand fundamentele financiare, rata creditelor neperformante, derivatele, expunerea la pietele emergente, indicele de adecvare a capitalului, industria bancara din Italia este intr-o situatie mai buna decat in alte state", a explicat directorul general al Intesa Sanpaolo.  

"Bancile italiene raman foarte vulnerabile la problemele legate de calitatea activelor, in special in absenta unei solutii clare la problema creditelor neperformante", apreciaza brokerul ICBPI.  

Cele mai mari banci italiene, UniCredit si Intesa Sanpaolo, sunt prezente si pe piata din Romania.