Extinderea a fost anunţată cu doar câteva ore înainte de expirarea precedentei decizii de suspendare a tarifelor.

În data de 8 martie, şeful statului american a anunţat introducerea unor tarife de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat, exceptând Canada şi Mexic.

Ulterior, Casa Albă a anunţat suspendarea tarifelor până la 1 mai pentru importurile din statele membre ale UE, Argentina, Australia, Brazilia, Coreea de Sud, Canada şi Mexic, cei mai mari parteneri comerciali ai SUA, iar negocierile continuă.

Administraţia Trump a anunţat luni seară că s-au încheiat acorduri de principiu cu Argentina, Australia şi Brazilia privind exceptarea permanentă de la plata taxelor vamale, detaliile urmând să fi finalizate în scurt timp. "De asemenea, au fost extinse negocierile UE, Canada şi Mexic pentru 30 de zile. În toate aceste negocieri, administraţia se concentrează pe cotele care vor duce la restrângerea importurilor, vor preveni transbordarea şi vor proteja securitatea naţională", a precizat Casa Albă.

Acordul preliminar cu Coreea de Sud, care vizează plafonarea exporturilor de oţel în schimbul exceptării permanente de la plata taxelor vamale a fost de asemenea finalizat.

Luni, Uniunea Europeană a anunţat că este în contact strâns cu autorităţile SUA şi secretarul american pentru comerţ, Wilbur Ross, a discutat pe parcursul zilei cu comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmstrom.

"Avem răbdare dar, în acelaşi timp, suntem pregătiţi", a afirmat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas.

 

Anterior, Uniunea Europeană avertizase în privinţa costurilor unui război trasatlantic, pregătindu-se în acelaşi timp pentru izbucnirea unui conflict, după ce Statele Unite au semnalat că vor respinge solicitatea blocului comunitar de a fi scutit necondiţionat de tarifele pe importurile de metale.

“Un război comercial este un joc care ar provoca pierderi tuturor. Trebuie să ne păstrăm calmul când ne gândim la restricţii, dar cel mai important este că nimeni nu câştigă un război comercial, aşa că trebuie să încercăm să îl evităm cu orice preţ”, a declarat ministrul belgian de Finanţe, Johan Van Overtveldt.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump cere Europei, Canadei şi altor aliaţi să accepte cote, în schimbul scutirii de tarifele pentru oţel şi aluminiu care intră în vigoare la 1 mai, când expiră o exceptare acordată temorar.

Cerem tuturor: cote sau tarife”, a spus vineri secretarul american pentru Comerţ, Wilbur Ross.

Condiţia pune UE într-o situaţie dificilă, fie să cedeze condiţiilor americane, care ar ar putea încălca reglementările comerciale internaţionale, fie să suporte tarife punitive.

Obligarea guvernelor să îşi limiteze livrările încalcă reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului, care interzic aşa-numitele restricţii voluntare pentru exporturi.

Solicitatea americană este contrară întregii filozofii comerciale a Uniunii Europene, care se bazează pe principiul libertăţii circulaţiei bunurilor.