Produsul intern brut va creste cu 0,6% in trimestrul al doilea al acestui an fata de perioada corespunzatoare a anului trecut, potrivit unui raport al bancii centrale. 

"Aceasta cifra nu sustine ingrijorarile economistilor in legatura cu un declin important al economiei Rusiei in 2015, ingrijorari ridicate in general de efectul sanctiunilor, intrucat datele statistice analizate pana in decembrie 2014 nu indica sub nicio forma semne ale unei viitoare recesiuni profunde", potrivit raportului publicat luni de banca Rusiei. 

Cu toate acestea, banca centrala a prognozat anterior o scadere cu pana la 4% a PIB-ului la nivelul intregului an, estimare pe care nu a contrazis-o pana in prezent, potrivit The Wall Street Journal. 

De asemenea, guvernul de la Moscova a estimat ca economia rusa se va contracta cu 3% in acest an, dupa ce anul trecut a crescut cu 0,6%. 

Economistii si agentiile de rating anticipeaza ca PIB-ul va scadea cu peste 5% in acest an, pe fondul declinului pretului petrolului si al sanctiunilor impuse Moscovei de catre Uniunea Europeana si Statele Unite. 

Saptamana trecuta, vineri, banca centrala a Rusiei a redus dobanda de politica monetara cu 1 punct procentual, la 14%, in conditiile in care economia rusa este pe punctul de a intra in recesiune pentru prima oara in ultimii sase ani.  Aceasta a fost a doua scadere a dobanzii cheie efectuata de banca centrala de la inceputul anului. In urma sedintei din ianuarie, institutia bancara a decis sa reduca dobanda de politica monetara cu doua puncte procentuale, de la 17% la 15%.