Cresterea stocurilor in trimestrul al doilea a avut o contributie de 0,4 puncte procentuale la avansul PIB, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

In primul trimestru, economia americana a consemnat o crestere de 1,1%, revizuita in scadere fata de o estimare anterioara de 1,8%.

Guvernul american a revizuit metodologia de calcul a PIB-ului, astfel ca cresterea pe 2012 a fost imbunatatita de la 2,2% la 2,8%. Revizuirile afecteaza datele economice pana in anul 1929.

Cheltuielile de consum, care reprezinta 70% din economia SUA, au urcat cu 1,8% in trimestrul al doilea, dupa un avans de 2,3% in primul trimestru.

Crearea de locuri de munca si a preturile mai mari ale locuintelor sustin increderea americanilor, vanzarile de automobile si productia, marind probabilitatea accelerarii cresterii economice.

Datele Departamentului pentru Comert arata o continuare a incetinirii inflatiei sub tinta Rezervei Federale. Datele publicate miercuri de Departamentul pentru Comert reprezinta prima estimare a institutiei dintr-o serie de trei, privind evolutia PIB-ului american.