Premierul grec Alexis Tsipras a exclus duminica sa ceara o prelungire a planului de salvare a Greciei, in cadrul summitului de la Bruxelles de saptamana aceasta. In locul unei prelungiri a planului, la momentul expirarii, pe 28 februarie, Tsipras a repetat ca solicita un "credit punte" pana in iunie, cand Atena ar urma sa negocieze un nou acord cu UE si Fondul Monetar International.

Ministrul irlandez a declarat ca este necesar ca Greciei si celorlalte state mebre ale Uniunii Europene (UE) sa li se aplice aceleasi reguli.

"Ceea ce am incuraja noi Grecia sa faca este exact ceea ce a facut Irlanda. Si anume sa restructureze si sa schimbe modul in care va fi platita datoria lor, astfel incat sa poata sa reduca povara", a spus Coveney.

"Irlanda si alte tari europene vor cauta cai prin care sa ajute Grecia Dar trebuie sa ne asiguram ca Greciei ii sunt aplicate aceleasi reguli ca tuturor celorlalti", a subliniat el.

Ministrul a declarat luni dimineata intr-o emisiune a postului irlandez de radio RTE ca Irlanda a aratat ca exista modalitati de a reduce substantial povara datoriei.

"Daca exista altceva in oferta pentru Grecia, ei, bine, atunci Irlanda este deschisa sa analizeze acest lucru, dar noi vom insista ca orice acord nou sau mai bun sa fie aplicat Irlandei la fel ca Greciei", a subliniat el.

Ministrii de Finante cadrul Eurogrup, inclusiv irlandezul Michael Noonan, se intalnesc miercuri, la Bruxelles, intr-o reuniune speciala, la care va lua parte si ministrul grec Yanis Varoufakis. Liderii UE participa la un summit programat joi, care urmeaza sa fie dominat tot de situatia din Grecia.

Aproximativ 80% din uriasa datorie a Greciei este catre alte tari din zona euro. Astfel, este putin probabil ca statele membre sa sustina o eventuala diminuare a acesteia.

Pe de alta parte, ministrul portughez al Economiei, Antonio Pires de Lima a declarat ca asa cum Portugalia a traversat ani grei de austeritate, care acum dau rezultate, Grecia trebuie sa isi respecte si ea angajamentele fata de partenerii din zona euro si creditori.