Lagarde se asteapta la o redresare moderata a cresterii in economiile avansate, cum ar fi SUA, Marea Britanie, zona euro si Japonia.

Ea a avertizat insa ca statele emergente vor inregistra al cincilea an consecutiv de incetinire a activitatii economice.  Potentialul de crestere este afectat de productivitatea scazuta, imbatranirea populatiei si problemele aparute in urma crizei financiare din 2008, cum ar fi nivelul ridicat al datoriilor.

De aceea, este extrem de importanta gestionarea corespunzatoare a tranzitiei Chinei catre o crestere sustinuta de consum si a posibilitatii ca FED sa majoreze rata dobanzii, a explicat Christine Lagarde.

In iulie, FMI estima o crestere a economiei mondiale de 3,3% anul acesta si de 3,8% in 2016, comparativ cu un avans de 3,4% in 2014. 

Fondul Monetar International va prezenta in octombrie noile prognoze de crestere a economiei mondiale.