Jack Ma, în vârstă de 54 de ani, a anunţat recent că în septembrie 2019 va demisiona din funcţia de preşedinte al Alibaba Group. Compania are peste 66.000 de angajaţi cu normă întreagă şi o capitalizare bursieră de aproximativ 420 miliarde de dolari.

Averea lui Jack Ma a crescut cu peste o treime, la 39 de miliarde de dolari, conform datelor Hurun, după ce în urma strângerii de fonduri din aprilie a evaluat Ant Financial la 150 de miliarde de dolari.

Ultima dată când şeful Alibaba a fost desemnat cel mai bogat om de afaceri din China a fost în 2014.

Fost profesor de engleză, Jack Ma a înfiinţat Alibaba în 1999, veniturile companiei ajungând în trimestrul doi la 80,9 miliarde de yuani (11,8 miliarde de dolari), în creştere cu 61% faţă de anul trecut.

Conform datelor Hurun, Jack Ma l-a depăşit pe magnatul din sectorul imobiliar Xu Jiayin, fondatorul dezvoltatorului Evergrande, a cărui avere a scăzut cu 14%, la 36 de miliarde de dolari, din cauza încetinirii vânzărilor de proprietăţi imobiliare.

Pony Ma, fondatorul principalului rival chinez al Alibaba - Tencent - a pierdut o poziţie, fiind acum pe locul trei, cu o avere estimată la 35 de miliarde de dolari. Este pentru prima dată când i-a scăzut averea de când a intrat în top, în 2005.

Încetinirea economiei chineze a afectat şi câştigurile celor mai bogaţi cetăţeni. Numărul persoanelor care au depăşit pragul de două miliarde de yuani (290 de milioane de dolari) a scăzut cu 456 anul acesta, la 1.893. Este cel mai semnificativ declin de când s-a început publicarea listei, în urmă cu 20 de ani, şi reflectă "scăderea cotaţiilor bursiere, încetinirea economiei şi războiul comercial dintre SUA şi China", a afirmat Rupert Hoogewerf, fondatorul Hurun.