"Prin urmare, Grecia nu mai are datorii restante catre FMI", a explicat Gerry Rice.

"Asa cum s-a anuntat, FMI este gata sa continue sa asiste Grecia in eforturile de redresare a economie si de revenire a stabilitatii financiare"

Grecia a platit luni obligatiuni de 3,5 miliarde de euro si dobanzi de 700 milioane de euro. De asemenea, a rambursat un credit de 500 milioane de euro catre Banca Centrala a Greciei. 

Fara achitarea banilor catre BCE, Atena nu ar mai fi beneficiat de finantarea de urgenta pentru bancile elene, in valoare de aproape 90 de miliarde de euro. 

Reprezentantii creditorilor internationali (UE, BCE si FMI) si ai fondului de salvare al zonei euro (ESM) se vor afla curand la Atena, a anuntat luni purtatorul de cuvant al executivului european, Margaritis Schinas. 

Saptamana trecuta, Grecia a obtinut un credit punte de 7,16 miliarde de euro de la Mecanismului European de Stabilitate Financiara (EFSM), bani suficienti pentru a asigura finantarea Greciei pana la finalizarea negocierilor cu creditorii internationali pentru un nou program de ajutor, al treilea program de acest fel dupa 2010. Negocierile, a carui valoare este estimata la 86 de miliarde de euro, ar urma sa dureze mai multe saptamani, transmite Agerpres.

In alta ordine de idei, pensionarea anticipata, cu exceptia celei legate de profesiile care afecteaza sanatatea si de situatia parintilor care au copii cu dizabilitati, va fi desfiintata, a anuntat luni ministrul elen al Muncii, George Katrougalos, intr-un interviu acordat agentiei ANA-MPA. 

"Stim ca in urma incheierii acordului cu creditorii ne-am luat multe angajamente. Totusi, exista diverse posibilitati si in acest cadru vrem sa actionam ca un guvern de salvare sociala", a explicat Katrougalos.