Fotograful, aflat in fata sediului Guvernului, a facut o fotografie acestui document pe care il tinea in mana un consilier al lui David Cameron. 

"Marea Britanie nu va sustine, pentru moment, sanctiuni comerciale (...) si nu va inchide centrul financiar din Londra pentru rusi", se poate citi in acest document publicat de catre BBC si mai multe ziare. 

Numeroase societati rusesti au ales sa fie cotate pe Bursa de la Londra, iar numerosi oligarhi rusi detin locuinte somptuoase in capitala britanica. 

Potrivit presei, documentul respectiv sugereaza ca Marea Britanie nu va sustine pregatiri militare NATO si ca ONU, ci nu UE, este necesar sa se afle in prima linie in incercarea de solutionare politica a crizei din Ucraina. 

In schimb, "Guvernul ia in considerare o abordare mai prudenta, inclusiv in privinta restrictionarii vizelor", cu privire la personalitati ruse, potrivit The Daily Telegraph. 

Seful diplomatiei britanice William Hague a catalogat drept "absolut regretabil" faptul ca un asemenea document a ajuns in ziare. Acest lucru "nu ar fi trebuit sa se intample", a declarat el in Camera Comunelor.  Totusi, a precizat ministrul de Externe, "nu tot ceea ce scrie intr-un document aflat in mana unui oficial constituie neaparat o expunere a unor decizii pe care le va adopta Guvernul Majestatii Sale". "Ramanem foarte deschisi in privinta optiunilor" care ar permite solutionarea crizei ucrainene, a dat asigurari ministrul. 

Hague a avertizat luni Moscova, in cadrul unei vizite la Kiev, cu privire la "consecinte si pretul" unei interventii in Ucraina, dar fara sa ofere detalii. 

Premierul britanic David Cameron a declarat ca spera la o "dezescaladare, in loc sa vada Rusia continuand pe calea pe care s-a angajat, incalcand suveranitatea si integritatea teritoriala a altei tari". "Apararea acestui punct de vedere ne va determina sa recurgem la presiuni diplomatice, politice, economice si de alt fel", a adaugat el. 

Noua putere de la Kiev, instalata saptamana trecuta, dupa destituirea lui Viktor Ianukovici din functia de presedinte, se confrunta cu prezenta unor fortele ruse in Crimeea, o peninsula situata in sud-estul tarii, in care armata ucraineana este asediata in cazarmi de catre mii de membri ai fortelor ruse.  UE a indemnat luni Moscova sa diminueze tensiunea in Ucraina pana joi, amenintand-o cu sanctiuni in cazul in care trupele ruse nu se retrag din Crimeea.