"Am impresia ca nu vor plati, pentru ca sunt niste escroci. Iar partenerii nostri occidentali, in loc sa ne ajute, ne pun piedici sa nu ne putem recupera banii", a spus Medvedev, citat de EFE, potrivit Agerpres. 

El a facut aluzie la decizia luata marti de FMI de a nu declara Ucraina in incetare de plati daca nu-si plateste datoria catre Rusia.

Ucraina va avea in continuare acces la credite, chiar daca nu poate onora plata datoriilor scadente.  

"Pentru prima data in istorie, FMI a luat decizia de a sprijini statul datornic in pofida acordurilor existente, doar din motive politice", a apreciat seful executivului rus.  

Putin: Rusia va ataca Ucraina in justitie daca aceasta nu isi va achita datoria

Presedintele rus Vladimir Putin i-a ordonat miercuri guvernului sau sa atace Ucraina pe calea justitiei internationale in cazul in care Kievul nu-si va achita luna aceasta datoria de 3 miliarde de dolari, dupa cum a fost prevazut, plata pe care Ucraina refuza sa o efectueze in actualele conditii, informeaza AFP si RIA Novosti.  

'"Foarte bine, sesizati justitia", a declarat Putin, in cadrul consiliului de ministri, in timpul caruia ministrul sau de finante, Anton Siluanov, a vorbit despre impasul actual privind creditul acordat de Moscova, in 2013, regimului prorus al lui Viktor Ianukovici.  

Ucraina este gata sa infrunte Rusia in justitie in problema datoriei sale, a avertizat miercuri premierul ucrainean Arseni Iateniuk.  

"Daca Rusia va da in judecata Ucraina, suntem gata sa ne confrutam in justitie cu ea. Suntem absolut pregatiti (pentru acest lucru)", a spus Iateniuk, reactionand la declaratia lui Putin

"Pozitia noastra a fost si ramane aceeasi: le-am propus tuturor creditorilor nostri internationali sa participe la restructurare. Toti creditorii internationali convenabili au acceptat propunerea Ucrainei", a explicat Iateniuk.

"Propunerea noastra ramane pe masa pentru alti creditori care nu au acceptat planul nostru de restructurare. Tin sa subliniez din nou ca Rusia nu poate si nu va obtine alte conditii de restructurare decat cele obtinute de alti creditori",a mai spus premierul ucrainean.

Achitarea datoriei ar trebui sa se faca pana la 20 decembrie, insa Ucraina cere ca Moscova sa stearga o parte din ea, cum a obtinut din partea creditorilor privati (banci, fonduri). In timpul summitului G20 din noiembrie (Antalya), Putin s-a declarat gata sa prelungeasca rambursarea datoriei cu trei ani de zile, cu conditia unor garantii din partea tarilor occidentale.  

Siluanov a precizat ca in virtutea normelor internationale, dupa ce data limita de 20 decembrie va fi depasita, Ucraina va dispune de alte zece zile pentru a plati, inainte ca Rusia sa poata sesiza Curtea de Arbitraj International.

Pana in prezent, guvernul de la Kiev a refuzat sa plateasca datoriile catre Moscova si a cerut acesteia din urma sa se alature creditorilor privati ai Ucrainei in acordul de restructurare a datoriilor in virtutea caruia statul ucrainean beneficiaza de o reducere cu 20% a acestor datorii.

In replica, executivul rus afirma ca nu pot fi puse pe acelasi nivel creditele private si cele acordate de alte state.  

In prezent, Ucraina beneficiaza de un acord de asistenta financiara in valoare de 17,5 miliarde de dolari pentru o durata de patru ani, acest acord incheiat cu FMI fiind o parte a unui program mai vast in valoare de circa 40 de miliarde dolari, la care mai participa UE, SUA si mai multe organisme internationale.

Autoritatile ucrainene estimeaza ca nu este vorba de o datorie suverana (de la stat la stat), ci comerciala, contractata printr-o operatiune pe pietele financiare. Prin urmare, ele doresc ca in legatura cu aceasta sa fie aplicat acordul obtinut cu creditorii sai privati.