Marturisirile unei activiste care a fugit din Coreea de Nord: “Deseori, vedeam cadavre plutind pe rauri. La 7 ani am asistat la o executie publica"

La adapostul intunericului, contrabandistii trec un rau inghetat, care separa Coreea de Nord de China. Riscurile pe care si le asuma sunt uriase, dar oamenii aleg sa faca asta pentru a aduce alimente si combustibil, intr-o tara saraca si doborata de presiunea dictaturii.

Un reportaj realizat de CNN arata lupta acestora pentru supravietuire si incercarea de a avea acces la o farama de civilizatie.  Uneori, soldatii aflati la datorie primesc spagi ca sa acopere urmele contrabandistilor. Mita oferita celor care pazesc granitele este singura cale prin care nord coreeni pot scapa, chiar daca numai pentru putin timp, de regimul asupritor.  

"Familia mea a vrut sa se sinucida, pentru ca timp de trei zile nu am avut nimic de mancare. Am decis sa ne infometam pana la moarte. Am vrut sa murim. Dar apoi mi-a revenit dorinta de supravietuire. Am vandut casa pentru 30 de kilograme de orez", a povestit pentru CNN o femeie din Coreea de Nord, sub protectia anonimatului. A fugit din tara la scurt timp dupa venirea la putere a lui Kim Jong-un, lasand in urma o parte din familie. Se ascunde acum in Coreea de Sud. Cu lacrimi in ochi, a rememorat scaparea, desi in orice moment risca sa fie ucisa, daca era prinsa.  

Milioane de persoane din Coreea de Nord traiesc zilele acestea la limita subzistentei, in timp ce surse din interiorul tarii sustin ca preturile la alimente s-au triplat in ultimul an.  

"A trebuit sa mananc iarba pentru a supravietui. Oamenii culegeau iarba si frunze, pe care le foloseau ca sa faca supa. Kim Jong-un are o atitudine mai dura decat tatal sau si incearca sa le distraga atentia coreenilor de la propriile probleme si nevoi", a marturisit femeia.  

Intr-o natiune pierduta in timp si dictatura, majoritatea lucrurilor obisnuite pentru tarile dezvoltate, cum ar fi televizoarele, sunt bunuri de contrabanda in Coreea de Nord. Un contrast cum nu se poate mai puternic fata de Coreea de Sud, doua state atat de apropiate si totusi atat de indepartate. 

Diferentele impresionante dintre Coreea de Nord si de Sud. Viata in Peninsula Coreea, in cifre  

Cativa dintre cei care au reusit sa se refugieze in statul vecin au declarat pentru reporterii CNN ca in momentul in care au ajuns in Sud au realizat ca animalele de la ferma sunt tratate mai bine in lumea de afara decat erau ei tratati in propria tara.