In conditiile in care motorul de crestere al economiei Germaniei il reprezinta mai degraba cererea interna decat exporturile, acordurile salariale sunt urmarite cu atentie. Anul trecut, salariile nete au crescut cu 2,4%, cel mai rapid avans din 1992.

Conform acordului incheiat miercuri dupa 14 ore de negocieri, timp de 22 de luni angajatii din vestul Germaniei obtin o majorare salariala de 4,6%, in timp ce muncitorii din estul tarii vor beneficia de o crestere salariala de 5,3%.

Sindicatul constructorilor IG Bau a cerut o majorare salariala de 5,9% pentru angajatii pe care ii reprezinta. Initial, angajatorii au oferit o crestere de 3,1% pentru angajatii din vestul Germaniei si de 4,5% pentru cei din estul Germaniei.

Negocierile au fost extrem de dificile. Rezultatul reprezinta un compromis care nu a fost usor pentru niciuna dintre parti. Discutiile aproape ca au esuat de cateva ori, a declarat negociatorul IG Bau, Dietmar Schaefers.

Cel mai mare sindicat german, IG Metall (din sectorul metalurgiei), a obtinut saptamana trecuta o majorare salariala de 4,8% pentru cei 3,8 milioane de angajati pe care ii reprezinta. La sfarsitul lunii aprilie, peste doua milioane de angajati din sectorul public au negociat cresterea salariilor cu 4,75%.

In schimb, angajatorii au atras deja atentia asupra unor solicitari de majorare salariala prea mari. Acesta nu este momentul oportun pentru sperante prea mari, a declarat, recent, presedintele federatiei patronale Gesamtmetall, Rainer Dulger. Potrivit acestuia, sectorul industrial din Germania trece printr-o perioada dificila provocata de factori externi, precum deprecierea monedei euro si pretul redus al petrolului, iar in acest context cresterea costurilor cu mana de lucru ar putea fi o problema.

Ritmul de crestere al economiei germane a accelerat semnificativ in primul trimestru din 2016, datorita majorarii consumului intern si activitatii din constructii, a anuntat, saptamana trecuta, Oficiul Federal de Statistica (Destatis).

Produsul Intern Brut al Germaniei a crescut in ritm trimestrial cu 0,7% in perioada ianuarie - martie 2016, mai mult decat dublu fata de avansul de 0,3% inregistrat in trimestrul precedent. Cifra publicata este superioara estimarilor analistilor, care mizau pe o crestere de 0,6%. In ritm anual, economia germana a inregistrat un avans de 1,3% in primele tei luni din acest an.