Presedintele Parlementului European, Martin Schulz, a sesizat, luna trecuta, Oficiul European de Lupta Antifrauda in urma unor suspiciuni privind activitatea a 20 de asistenti ai europarlamentarilor din Frontul National. 

Potrivit Euroactiv, Parlamentul European suspecteaza faptul ca acestia, desi platiti din banii alocati de Legislativul de la Strasbourg, se ocupau in realitate cu activitatile interne ale formatiunii franceze. 

In urma unor prime verificari, s-a descoperit ca acestia erau inregistrati la sediul FN din Nanterre (Hauts-de-Seine) si figurau in organigrama partidului. 

Surse judiciare franceze au precizat pentru Euractiv ca dupa ce a fost sesizat OLAF, Parchetul de Paris a deschis, pe 24 martie, o ancheta preliminara in cazul asistentilor Frontului National. 

Justitia franceza poate cerceta cazul ca urmare a faptului ca sediul PE se afla in Franta, la Strasbourg. 

"Daca ancheta preliminara confirma suspiciunile presedintelui Parlementului European, va fi demarata o ancheta penala", a precizat Parchetul de la Paris pentru Euractiv.

Publicatia precizeaza ca problema ar putea lua amploare, intrucat Frontul National nu este singura formatiune din PE ce prezinta suspiciuni privind numarul si activitatile asistentilor.  De altfel, presa ungara scrie ca OLAF a deschis o ancheta impotriva europarlamentarului Jobbik Béla Kovács si a fostului eurodeputat Csanád Szegedi, suspectati de frauda. 

Portalul Origo, citat de politics.hu, sustine ca cei doi ar fi angajat asistenti parlamentari doar pe hartie.  Totodata, ei ar fi invitat la Parlament numerosi vizitatori, inclusiv studenti din Transilvania si vestul Ucrainei, pe care i-au cazat in hoteluri ieftine, dar au decontat hoteluri scumpe. 

Csanád Szegedi a declarat ca acuzatiile sunt nefondate, iar Béla Kovács a precizat pentru Origo ca nu a fost contactat de OLAF in legatura cu investigatia declansata impotriva sa. 

Si cotidianul Le Monde noteaza ca scandalul asistentilor angajati de europarlamentari s-ar putea extinde. Astfel, potrivit unor surse, un eurodeputat, al carui nume nu a divulgat, ar fi avut, in 2013, 43 de colaboratori locali, iar 84 dintre cei 751 de europarlamentari ar fi avut, fiecare, peste 10 asistenti in tarile lor de origine. 

Eurodeputatul Gilles Pargneaux, care a mentionat chestiunea intr-un raport privind cheltuielile Parlamentului European in 2013, a explicat ca fenomenul are legatura cu campania pentru alegerile europarlamentare din 2014. 

Potrivit raportului, care urmeaza sa fie dezbatut in sedinta plenara a PE din aprilie, cei 751 de europarlamentari au, in medie, 6,34 asistenti locali si 2,33 asistenti acreditati. In timp ce acestia din urma ii ajuta pe membrii PE in activitatile lor din Bruxelles si Strasbourg, cei locali raman in tarile de origine unde mentin legatura cu alegatorii.  Insa, noteaza Le Monde, exista cazuri in care numarul asistentilor locali este prea mare, iar justificarea este greu de gasit. 

Belgianul Gérard Deprez de la ALDE atrage atentia unui alt aspect. Potrivit unor date din februarie 2015, peste 50 de europarlamentari nu au niciun singur asistent acreditat, bazandu-se doar pe cei locali. "Nu e posibil sa te ocupi cu adevarat de chestiuni legislative, sa participi la comisii, sa depui amendamente, fara sa ai asistenti la Bruxelles sau la Strasbourg", sustine acesta. 

Cea mai mare discrepanta se inregistreaza in cazul europarlamentarilor lituanieni, unde, in total, la 138 de asistenti locali exista doar 17 acreditati. Si polonezii "stau bine" la acest capitol": 432 de asistenti locali si 86 acreditati.

Potrivit informatiilor de pe site-ul PE, cei 31 de eurodeputati romani au 82 de asistenti acreditati si 127 locali. Cei mai multi asistenti ii are independentul Mircea Diaconu: 2 acreditati si 13 locali. 

Liberalul Daniel Buda are si el 14, dintre care 11 in tara, iar social-democratul Victor Negrescu are 13, dintre care 10 locali.  La polul opus, sunt europarlamentari cu cate trei asistenti: Ramona Manescu, Damian Draghici si Claudiu Ciprian Tanasescu sau patru: Monica Macovei, Sorin Moisa, Ioan Mircea Pascu, Daciana Sarbu, Claudia Tapardel si Renate Weber. 

In total, in 2013, europarlamentarii aveau 1.785 de asistenti acreditati si 4.860 locali.  Euractiv noteaza ca dupa europarlamentarele de anul trecut numarul a scazut, in prezent numarul celor acreditati fiind de 1.716, in timp ce asistentii pe plan national sunt in numar de 2.246.  Fiecare parlamentar primeste lunar 21.349 pentru a-si plati asistentii. Daca pentru cei acreditati exista un anumit plafon de salarizare si se tine cont de competente si experienta, in cazul celor locali se aplica grilele de salarizare nationale, iar PE nu are niciun fel de control asupra modului in care si cu cat sunt platiti.