De exemplu, anul trecut, un senator a câştigat de 230 de ori mai mult decât în anul anterior, scrie AFP, preluată de News.ro. De aemenea, demintarii de la Moscova au niște soții foarte bogate.

Vladimir Putin a declarat că a câştigat anul trecut 18,7 milioane de ruble (242.000 de euro la cursul actual), cu aproape zece milioane de ruble mai mult ca în 2016.

Între proprietăţile declarate figurează doar un apartament de 77 de metri pătraţi şi un garaj de 18 metri pătraţi, iar un teren de 1.500 de metri pătraţi menţionat în 2016 a dispărut din declaraţia sa de venituri.

Presa internațională, însă, speculează că Vladimir Putin ar putea avea o avere de până la 200 de miliarde de dolari, potrivit estimarilor unor analisti, cu mult peste cele ale celor mai bogați oameni ai planetei, incluși în topul Forbes. Clasamentul nu include, însă, liderii mondiali și dictatorii ale căror averi derivă din puterea pe care o au.

Premierul Dmitri Medvedev a câştigat în 2017 tot cât în 2016, adică 8,56 de milioane de ruble - venituri modeste, în contextul în care opozantul Aleksei Navalnîi l-a acuzat pe premier, într-un film vizionat de peste 20 de milioane de ori pe YouTube, că se află la conducerea unui imperiu imobiliar.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a câştigat mai mult decât premierul țării, respectiv 14,3 milioane de ruble în 2017, dar asta pentru că s-a căsătorit cu o fostă stea a patinajului artistic, medaliată olimpică în 2006.

Tatiana Navka se află printre soţiile cele mai bogate de la Kremlin, cu venituri de 200 de milioane de ruble, în creştere cu 66% faţă de 2016. Ea conduce două firme de organizare de evenimente în legătură cu patinajul, cărora instituţia de stat însărcinată cu evenimente culturale Roskontsert i-a dat contracte în valoare de 6,4 milioane de ruble în 2017, potrivit bazei de date Spark a agenţiei ruse Interfax. Numele său a apărut în scandalul evaziunii fiscale "Panama Papers", în aprilie 2016.

Marina Medinskaia, soţia ministrului Culturii Vladimir Medinski, a câştigat peste 36 de milioane de ruble, cu mult mai mult decât cele nouă milioane ale soţului ei. Potrivit Spark, ea ar conduce mai multe firme în domeniul imobiliar, publicitate şi saloane de înfrumuseţare.

Olga Şuvalova, soţia vicepremierului Igor Şuvalov, a obţinut 89 de milioane de ruble, cu două milioane mai puţin ca soţul ei. Numele ei a apărut pe o listă cu personalităţi şi lideri acţionari la societăţi cu sediul în paradisuri fiscale, publicată în 2013 de mai multe ziare internaţionale, iar soţii au fost acuzaţi de Navalnîi de corupţie.

Cuplul se află între puţinele care au declarat bunuri imobiliare în străinătate - două proprietăţi imense la Londra şi în Austria. În contextul în care Şuvalova este cunoscută ca dedicându-se creşterii unor câini de rasă Corgi din pasiune, sursa bogăţiei sale rămâne învăluită în mister.

La vârful statului rus, ponderea miliardarilor este ridicată, iar diferenţe de la un an la altul pot fi spectaculoase.

Cel mai bogat deputat rus este Grigori Anikeïev. Un om de afaceri care face parte dintre cele mai bogate 200 de personalităţi ruse din Rusia - potrivit Forbes -, el a câştigat 4,3 miliarde de ruble în 2017, de opt ori mai mult ca în 2016. El controlează întreprinderea de procesare a cărnii ABI.

Între senatorii cei mai bogaţi, omul de afaceri Suleiman Kerimov a câştigat 2,87 de miliarde de ruble - de 230 de ori mai mult ca în 2016. Aflat pe locul 20 al celor mai mari averi din Rusia, porivit Forbes, Kerimov a făcut avere la căderea URSS.