Propunerea a fost inclusă într-un amendament depus luni seara de laburişti. Concret, Partidul Laburist doreşte ca deputaţii să poată participa la o dezbatere pentru a se găsi soluţii pentru a se evita ieşirea fără acord a Marii Britanii din UE pe 29 martie, data prevăzută pentru Brexit, un scenariu care îngrijorează mediul economic, potrivit Agerpres.

Printre opţiunile menţionate figurează o renegociere a acordului privind Brexit-ul, respins cu o majoritate covârşitoare de deputaţi săptămâna trecută, pentru a include o nouă uniune vamală cu UE şi menţinerea unei "relaţii puternice" cu piaţa unică europeană.

Citește și: Brexitul reactivează terorismul în Irlanda de Nord. O posibilă mașină capcană a explodat în nordul țării

Amendamentul prevede de asemenea elaborarea unei legi pentru organizarea unui "vot popular" cu privire la acordul sau la propunerea care va obţine sprijinul majorităţii parlamentarilor.

Amendamentul laburiştilor, care este puţine şanse să fie adoptat, a fost salutat de susţinătorii unui nou vot privind Brexitul.

"Faptul că Partidul Laburist recunoaşte (că un vot nou) ar putea fi singura cale de a se înregistra progrese este un mare pas înainte", a declarat deputatul laburist David Lammy, partizan al unui nou referendum.

Premierul Theresa May a anunţat luni în Camera Comunelor că se va întoarce la Bruxelles pentru a salva acordul privind Brexitul. Ea a respins însă organizarea unui nou referendum pe tema Brexit-ului, despre care a spus că i-ar încuraja pe cei care doresc să divizeze Regatul Unit şi ar submina democraţia prin anularea referendumului desfăşurat în 2016.