312 de parlamentari britanici au votat în favoarea amendamentului A, în timp ce 308 de parlamentari au votat împotrivă, scrie Agerpres.

Amendamentul A, prezentat de Caroline Spelman şi susţinut de parlamentari din mai multe partide, exclude un Brexit fără acord, în orice circumstanţă.

Votul de miercuri a avut loc după ce cu o zi înainte Parlamentul Regatului Unit a respins ultima versiune de acord privind Brexit-ul susţinută de guvernul de la Londra.

Pentru acord - modificat faţă de versiunea din noiembrie anul trecut şi respinsă deja în ianuarie - au votat 242 de parlamentari, iar împotrivă 391.

Înfrângerea suferită de premierul Theresa May a fost categorică, deşi mai puţin severă decât cea de la începutul anului, când au fost doar 202 de voturi în favoarea acordului şi 432 împotrivă.

În condiţiile în care parlamentarii au respins miercuri un Brexit fără acord, joi seara va urma un alt vot privind autorizarea guvernului britanic de a solicita o prelungire a validităţii Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care a fixat data retragerii pe 29 martie după o perioadă de negociere de doi ani.

Votul de joi vizează amânarea Brexitului pe o perioadă limitată de timp, care să permită noi consultări între liderii britanici şi cei europeni. Orice prelungire va trebui însă să fie atent justificată, au atenţionat statele membre ale UE, care vor trebui să aprobe cu unanimitate o decizie în acest sens.

Dar consimţământul liderilor europeni pentru o redeschidere a discuţiilor pe marginea unui nou acord de retragere pare foarte nesigur, după concesiile făcute luni seara. "Nu va mai fi o a treia şansă", a avertizat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

În cazul în care liderii europeni acceptă reluarea negocierilor, alegerile europarlamentare din 23-26 mai complică situaţia.

"Dar ce am face în trei, patru luni, ce nu am făcut deja?" se întreabă o sursă apropiată Bruxelles-ului. Dacă Regatul Unit cere o amânare, "cei 27 ar putea să răspundă propunând, de exemplu, un an pentru a lucra cum trebuie la o alternativă".

"Marea temere a liderilor din cele 27 de state membre este să aprobe o amânare care în final nu ar servi decât întârzierii unui Brexit dur până la începutul verii", potrivit unui înalt responsabil european.

În cazul în care s-ar cere o amânare mai lungă, care să depăşească câteva săptămâni, "ar trebui să existe o justificare valabilă, cum ar fi organizarea de alegeri, a unui referendum sau modificarea poziţiei britanice", a adăugat sursa citată de AFP.

Un alt scenariu ar fi organizarea unui nou referendum sau a unui scrutin legislativ.

Opţiunea unui nou referendum a fost solicitată de câţiva zeci de parlamentari britanici pro-europeni. Şeful opoziţiei, laburistul Jeremy Corbyn, şi-a declarat recent, din vârful buzelor, sprijinul pentru o consultare populară.

Theresa May refuză însă să ia în calcul o nouă consultare a populaţiei, ceea ce înseamnă că ar fi nevoie de o amânare a Brexitului combinată cu o schimbare de guvern sau cu noi alegeri care să facă posibilă o astfel de variantă.