Unii membri ai OPEC, intre care si Venezuela, vor reducerea productiei pentru a urca cotatiile petrolului peste 100 de dolari pe baril. Oficialii sauditi au dat insa un mesaj diferit la intalnirile cu investitorii si analistii si anume ca Arabia Saudita, cel mai mare producator din cadrul OPEC, va accepta preturi de sub 90 de dolari pe baril, chiar sub 80 de dolari pe baril, timp de un an-doi, potrivit surselor citate de Reuters, potrivit Mediafax.

Discutiile, dintre care unele au avut loc la New York saptamana trecuta, ofera cel mai clar semnal de pana acum ca Arabia Saudita renunta la obiectivul sau de mentinere a pretului petrolului Brent, de referinta la bursa din Londra, in jurul valorii de 100 de dolari pe baril, in favoarea pastrarii cotei de piata in anii urmatori.

Sauditii par sa considere ca preturile mai mici, care ar putea presa finantele unora dintre membrii OPEC, vor fi necesare pentru crearea conditiilor pentru venituri mai mari pe termen mediu, prin reducerea investitiilor si limitarea cresterii productiei la exploatari de sist din SUA sau la exploatari marine la mare adancime, au aratat sursele.

Discutiile cu oficialii sauditi nu au oferit niciun fel de informatie exacta referitoare la intentia sau nu a regatului de reducere a productiei, masura asteptata de analisti, avand in vedere ca la nivel global oferta depaseste cu mult cererea.

Arabia Saudita produce circa o treime din petrolul OPEC, respectiv 9,7 milioane de barili pe zi. Venezuela a devenit vineri prin membru al OPEC care a cerut in mod deschis masuri de urgenta pentru sustinerea preturilor.

Pretul petrolului Brent a scazut luni sub 88 dolari pe baril, la cel mai redus nivel din aproape patru ani, in urma comentariilor venite din Arabia Saudita si Kuweit.

Diferentele tot mai mari de opinie dintre membrii OPEC duc la cele mai mari tensiuni in randul organizatiei dupa o reuniune de la jumatatea anului 2011, cand participantii nu au reusit sa decida cresterea livrarilor, in pofida productiei mai mici din Libia.