"A venit vremea sa spunem 'nu' politicilor premierului Cameron. Ii indemnam pe polonezi sa boicoteze reteaua Tesco", a declarat Jan Bury, liderul grupului parlamentar al partidului PSL, scrie Mediafax.

"Nu putem ramane indiferenti cand David Cameron ii jigneste pe polonezi si ataca familia poloneza", a adaugat politicianul polonez.

Polonia se va opune, la nivelul Uniunii Europene, oricarui plan de modificare a regulilor imigratiei la nivel comunitar, a avertizat premierul Donald Tusk, dupa ce omologul sau britanic, David Cameron, a evocat posibilitatea modificarii criteriilor de acordare a indemnizatiilor imigrantilor din UE.

"Daca cineva doreste modificarea unui tratat UE pentru a face acest lucru posibil, fie ca este vorba de David Cameron sau de oricine altcineva, Polonia va exercita dreptul de veto", a declarat Tusk.

Premierul Marii Britanii, David Cameron, a criticat, intr-un interviu acordat BBC, privilegiile de care beneficiaza imigrantii polonezi din Marea Britanie. In acelasi interviu, Cameron a declarat ca intentioneaza sa exercite presiuni la Bruxelles pentru a limita accesul cetatenilor UE pe piata britanica a muncii si ca va transforma reducerea imigratiei intr-o prioritate a renegocierii relatiei cu UE.

Cameron insista ca Marea Britanie trebuie sa schimbe modul in care imigrantii pot solicita indemnizatii sociale si, in acelasi timp, sa limiteze numarul celor care vin in cautarea unui loc de munca, teme incluse printre subiectele pe care Londra doreste sa le discute cu celelalte state membre UE.