Economia germană a înregistrat în perioada iulie - septembrie 2018 un declin de 0,2%, comparativ cu precedentele trei luni, arată estimarea preliminară publicată miercuri de Oficiul federal de Statistică (Destatis), în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la o scădere de 0,1%, potrivit Agerpres.

Faţă de trimestrul trei din 2017, PIB-ul Germaniei a crescut cu 1,1% în perioada iulie-septembrie 2018, analiştii estimând un avans de 1,3%.

"Uşorul declin al economiei în ritm trimestrial a fost determinat în principal de evoluţii comerciale externe: calculele provizorii arată că au scăzut exporturile şi au crescut importurile", apreciază Destatis.

Şi Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a estimat recent că avansul economiei germane a fost mai lent în trimestrul trei din 2018, pe fondul scăderii producţiei auto după implementarea noilor proceduri mai stricte de testare a poluării (WLTP), dar motoarele recentei expansiuni se menţin, astfel încât evoluţia PIB ar trebui să se redreseze în ultimele trei luni din acest an.

"Germania nu are o problemă economică, mai degrabă o problemă în sectorul auto. Noile proceduri mai stricte de testare a poluării au dus la reducerea producţiei, ceea ce a afectat şi alte sectoare", a afirmat Andreas Scheuerle, de la DekaBank.

În schimb, Carsten Brzeski, economist la ING, susţine că, şi în eventualitatea aşteptatei redresări a industriei auto în trimestrul patru din 2018, datele din perioada iulie-septembrie 2018 "sunt un semnal de alarmă", iar "performanţa slabă a exporturilor, în pofida deprecierii euro, sugerează că tensiunile comerciale şi slăbiciunea pieţelor emergente ar putea afecta şi în viitor performanţa economiei germane".

Luna trecută, ministrul Economiei, Peter Altmaier, a avertizat că expansiunea PIB-ului Germaniei pierde din avânt deoarece sporirea tensiunilor comerciale pe plan extern şi lipsa de personal calificat pe plan intern limitează perspectivele de creştere ale celei mai mari economii europene.

Prezentând estimările Guvernului revizuite în scădere, Peter Altmaier a declarat că PIB-ul Germaniei ar urma să înregistreze, atât în acest an, cât şi în următorii doi ani, un avans de 1,8% (faţă de prognoza precedentă de 2,3% în 2018 şi 2,1% în 2019).

În 2017, economia germană a urcat cu 2,5%.

Cererea internă va continua să sprijine expansiunea PIB-ului în 2018 şi în 2019, alături de rata scăzută record a şomajului şi creşterea salariilor. În 2019, va fi al zecelea an consecutiv de creştere a PIB-ului Germaniei, contribuind la cea mai îndelungată fază de creştere economică din 1966.

Perspectivele economice sunt afectate de tendinţele protecţioniste şi de disputele comerciale internaţionale. Economia ar înregistra un ritm mai rapid de creştere dacă firmele ar găsi mai rapid muncitori calificaţi, a explicat Altmaier.