Actualul contract cu concernul rus expiră la sfârşitul anului 2019. Gaburici a explicat că, după finalizarea gazoductului Chişinău-Ungheni, Republica Moldova va avea acces la surse alternative de gaze, nu din Rusia, şi implicit o poziţie mai bună la eventualele negocieri.

“Atunci va fi concurenţă şi toţi se vor lupta să ne aibă drept client”, a apreciat el, potrivit Agerpres.

În prezent, Republica Moldova primeşte gaze ruseşti în baza contractului cu Gazprom din 2008, care se reînnoieşte anual.

Construcţia gazoductului Chişinău-Ungheni, de fapt continuarea celui dintre Iaşi şi Ungheni, este programată să înceapă luna aceasta şi ar urma să dureze circa zece luni, notează Europa Libera.

Gazoductul Iași-Ungheni a fost inaugurat în 2014, investiție de 120 de milioane de euro, din care partea română a achitat peste 70 de milioane. Pentru a fi complet, Moldova trebuie să construiască partea care leagă Ungheniul de Chișinău.

În februarie 2018, premierul moldovean, Pavel Filip, a anunțat că Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale ''Transgaz'' SA a devenit, indirect, acţionar majoritar la Întreprinderea de Stat Vestmoldtransgaz din Republica Moldova. Potrivit acestuia, Eurotransgaz SRL, societate înfiinţată la Chişinău având ca asociat unic Transgaz SA, a câştigat concursul investiţional de privatizare a Vestmoldtransgaz.

"Aş dori să anunţ că în ziua de ieri, 26 februarie, Comisia pentru desfăşurarea concursurilor de privatizare a anunţat rezultatul concursurilor, unde Eurotransgaz SRL, la care asociat unic este Transgaz SA România, a devenit câştigătorul acestei competiţii. Prin intermediul acestui exerciţiu, trebuie să recunoaştem că Transgaz România şi, dacă vreţi, statul român şi-au confirmat bunele şi serioasele intenţii de a contribui la creşterea securităţii energetice a statului nostru", spunea Pavel Filip, la începutul anului.