Duma (camera inferioara a Parlamentului rus) a ratificat acelasi acord in data de 20 ianuarie.

In luna octombrie 2016, Rusia si Turcia au semnat un acord bilateral pentru constructia conductei submarine Turkish Stream, care va transporta gaze naturale rusesti in sud-estul Europei.

Acordul prevede amplasarea a doua conducte pe fundul Marii Negre, iar fiecare din cele doua linii va avea capacitatea de a transporta 15,75 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an.

La finele anului trecut, directorul general adjunct de la Gazprom, Alexander Medvedev, a declarat ca lucrarile de constructie la sectiunea submarina a conductei Turkish Stream ar putea demara la finele lui 2017 sau, cel mai tarziu, in primul trimestru din 2018.

Turkish Stream face parte din planurile Rusiei de a ocoli Ucraina, principala conducta de tranzit pentru livrarile de gaze naturale rusesti destinate Europei. Mai multe dispute intre Kiev si Moscova au condus la suspendarea livrarilor de gaze naturale rusesti destinate Europei via Ucraina.