”Timpul este scurt, foarte scurt. Zilele trec”, a subliniat Barnier.

El a declarat pentru presa ca relatiile regatului cu cei 27 de parteneri europeni, dupa ce va parasi Uniunea, se vor concentra ”asupra unui acord de liber-schimb, dar nu este momentul sa vorbim imediat despre el”.

Londra a lansat doi ani de negocieri in vederea Brexitului pe 29 martie si urmeaza sa paraseasca Uniunea in 2019.

Uniunea Europeana a insistat ca britanicii vor trebui sa accepte anumite consturi, inclusiv plata obligatiilor financiare pentru exercitiul bugetar anual, care se incheie la un an dupa iesirea Regatului Unite.

Liderii europeni au declarat deja ca acoperirea notei de plata este o preconditie pentru discutarea unui posibil acord economic post-Brexit intre Marea Britanie si UE.

De ce UE cere bani de la Regatul Unit, inaintea Brexitului

Barnier a indemnat Londra sa-si achite datoriile fata de Uniune inainte de inceperea negocierii viitoarei relatii cu partenerii sai europeni. ”Trebuie sa incheiem socotelile, nici mai mult, nici mai putin”, a spus el miercuri.

Prezentand obiectivul negocierilor, Barnier a insistat ca nota ”nu este o pedeapsa”.

Bugetul UE pentru viitorii cativa ani a fost stabilit impreuna cu Londra, care este necesar sa-si achite partea la care s-a angajat, a subliniat el.

”Am hotarat aceste programe impreuna (...) Angajamentele au fost asumate si trebuie sa fie onorate. Este o chestiune de responsabilitate”, a declarat negociatorul-sef al UE.

UE vrea liber schimb si libera circulatie la granita Irlandei de Nord cu Rep. Irlanda

UE prezinta totodata ca pe o prioritate ca persoanele si bunurile sa continue sa circule nestingherite la frontiera dintre Irlanda de Nord, o provincie a Marii Britanii, si Irlanda, un stat membru UE.

Surse europene, citate de The Telegraph, declarau, saptamana trecuta, ca tratatul pentru iesirea Marii Britanii din UE ar putea sa contina o clauza care ar permite Irlandei de Nord sa reintre automat in UE, in cazul in care se va uni cu Rep. Irlanda, in aceeasi maniera in care Germania de Est a intrat in UE odata cu reunificarea cu Germania de Vest, in 1990.

Liderii europeni inca nu au decis daca vor include aceasta clauza in documentele privind iesirea Regatului Unit din UE. Sursele citate sustin ca acestia sunt ingrijorati ca includerea unei astfel de caluze ar creste tensiunile in Spania, unde Catalonia, la randul ei, vrea sa se desprinda de ani de zile de Regat. De asemenea, o astfel de intelegere facuta cu Irlanda de Nord ar alimenta miscarea de independenta din Scotia, care a cerut deja Londrei organizarea unui nou referendum pentru desprinderea de Regatul Unit.

Statele membre UE urmeaza sa aprobe progrese in legatura cu aceste probleme inainte ca Barnier sa inceapa sa negocieze marile linii ale viitoare ale relatiei dintre Uniune si regat, dupa ce acesta paraseste blocul european in 2019.

Ministrul pentru Brexit: Uniunea Europeana joaca brutal si dur

Ministrul Brexitului, David Davis, a declarat miercuri dimineata ca Marea Britanie nu are de gand sa plateasca 100 de miliarde de euro pentru semnarea unui acord de iesire din Uniunea Europeana, transmite BBC.

De asemenea, ministrul britanic a precizat ca tara isi va plati obligatiile financiare, dar nu va acoperi orice nota de plata pe care o doreste Uniunea Europeana.

Reactia guvernantului vine dupa ce jurnalistii Financial Times au publicat un material, in care au explicat cresterea obligatiilor financiare de la 60 la 100 de miliarde de euro pentru finalizarea Brexitului.

David Davis a declarat ca Marea Britanie ia in serios ”drepturile si obligatiile” impuse de blocul comunitar, dar sustine ca nu a vazut pana acum nicio suma din partea oficialilor de la Bruxelles.

”Uniunea Europeana joaca brutal si dur”, a precizat ministrul de la Londra.

Autoritatile de la Londra se contrazic in legatura cu drepturile cetatenilor europeni din Marea Britanie

David Davis a mai spus ca negociatorii britanici vor sa obtina un acord generos de iesire pentru cetatenii europeni care locuiesc deja in Marea Britanie. In acest sens, cetatenii europeni s-ar bucura de aceleasi drepturile si in perioada post-Brexit, transmite Reuters.

”Este intentia noastra ca acestia sa aiba parte de o intelegere cat mai generoasa, exact cu aceleasi drepturi de care se bucura in acest moment, iar cetatenii britanici din tarile europene vor avea aceeasi pozitie”, a declarat David Davis.

De asemenea, acesta a mentionat ca este important ca negociatorii sa ajunga rapid la un acord cu privire la soarta cetatenilor europeni care locuiesc deja in Marea Britanie si a cetatenilor britanici care locuiesc in toate tarile Uniunii Europene.

Insa, declaratiile ministrului britanic sunt departe de pozitia exprimata de premierul Theresa May intr-o cina de lucru de saptamana trecuta cu Jean-Claude Juncker. Potrivit unor surse europene, premierul britanic a sustinut ca o solutie ar fi tratarea cetatenilor europeni ca indivizi dintr-o tara terta, care nu se bucura de drepturi sau o protectie suplimentara in Marea Britanie.

Insa, Juncker a sustinut ca o asemenea solutie ar reprezenta o mare problema, intrucat cetatenii europeni se bucura in acest moment de multe drepturi speciale si negociatorii ar trebui sa analizeze mai multe detalii, inclusiv legate de asigurarea medicala a cetatenilor europeni din Regatul Unit.