Băncile catalane sunt banci spaniole și bănci europene, sunt solide și clienții lpr nu au de ce să se teamă”, a spus Luis de Guindos, la o conferință la Madrid.

Guindos a comentat și discursul de marți seară al Regelui Spaniei Felipe al VI-lea, care a acuzat liderii separatiști că au încălcat principiile democrațieișui au divizat societatea catalană, susținând că a fost unui “corect și foarte clar”.

Între timp, în Barcelona și în alte orașe din Catalonia au loc ample manifestații de stradă și greve generale, care paralizează provincia.

Liderii separatiști promit că independența va fi proclamată până la sfârșitul acestei săptămâni, în urma referendumului la care 90% dintre cei care au votat s-au exprimat în favoarea autodeterminarii.

Drumuri erau blocate, Sagrada Familia a lui Antonio Gaudi era închisă, iar FC Barcelona nu s-a antrenat.

Chemaţi de principalele sindicate cu scopul de a paraliza această regiune cu 7,5 milioane de locuitori, sute de mii de oameni s-au mobilizat în cadrul manifestaţiilor studenţilor, pompierilor sau unor simpli cetăţeni indignaţi de violenţele de duminică şi de modul în care Guvernul spaniol al lui Mariano Rajoy gestionează criza.

Grevişti, manifestanţi şi autorităţi separatiste se declară cu toţii şocaţi de reprimarea brutală, duminică, a forţelor de ordine trimise de Madrid.

Catalonia își va declara independența în câteva zile, Madridul ia în calcul suspendarea autonomiei regiunii

Catalonia îşi va declara independenţa la sfârşitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare, a anunţat marți seară preşedintele provinciei.

Între timp, guvernul de la Madrid ia în calcul suspendarea autonomiei regiunii, însă are nevoie de acordul Parlamentului. Tot marți seară, regele Felipe al Spaniei a condamnat referendumul de duminică.

Guvernul de la Madrid ia în considerare aplicarea Articolului 155 din Constituţie, care îi permite să suspende total sau parţial autonomia Cataloniei.

Pentru aplicarea acestei prevederi constituţionale, este nevoie de acordul Parlamentului. Premierul a convocat deja o sesiune dedicată situaţiei din Catalonia. Partidul său are majoritatea necesară pentru aprobarea măsurii, dar, chiar şi aşa, ar putea trece o săptămână până la punerea ei în aplicare.

Uniunea Europeană a cerut luni Guvernului să dialogheze cu Executivul catalan, care ameninţă cu o declarare unilaterală a independenţei în zilele următoare, în lipsa unor negocieri.

”Nimeni în Europa nu poate să ceară (Guvernului) să dialogheze fără să respecte Constituţia”, a declarat la Madrid un purtător de cuvânt al Guvernului spaniol, Inigo Mendez de Vigo. ”Nimeni în UE nu a acceptat această cosnultare care s-a desfăşurat duminică, pentru că ştie că era împotriva Constituţiei şi legilor”, a insistat el.

Regele Felipe al VI-lea: Liderii catalani s-au plasat ”în afara legii şi democraţiei”

Regele Spaniei Felipe al VI-lea i-a condamnat marţi seara, într-un discurs televizat, pe organizatorii referendumului de duminică pe tema independenţei în Catalonia, pe care i-a avertizat că s-au plasat ”în afara legii şi democraţiei”.

În acest discurs către naţiune, Felipe a subliniat că situaţia din Spania este ”extrem de gravă” şi a îndemnat la unitate.

Autorităţile catalane au încălcat în mod deliberat legea, printr-un ”comportament iresponsabil”, iar statul spaniol este necesar să asigure ordinea constituţională şi statul de drept în Catalonia, a subliniat suvernaul.

”Societatea catalană este în prezent fracturată şi dezbinată”, a declarat Felipe referindu-se la criza politică şi evocând ”momente foarte grave în viaţa noastră democratică”.

Suveranul a subliniat că este necesar ca statul să asigure ordinea constituţională, corecta funcţionare a instituţiilor catalane şi statul de drept.

Regele le-a reproşat liderilor catalani care au organizat referendumul faptul că şi-au dovedit astfel ”lipsa de loialitate” faţă de Spania, potrivit BBC.

El a avertizat că această consultare ilegală poate pune în pericol atât economia bogatei regiuni autonome din nord-estul regatului, cât şi a întregii Spanii. Însă Spania ”va depăşi aceste momente dificile”, a subliniat Felipe.

Guvernul de la Madrid a catalogat referendumul drept ilegal. Executivul a ameninţat că va adopta ”toate măsurile necesare” în vederea contrcarării sfidării catalane şi organizează negocieri cu liderii opoziţiei la nivel naţional cu scopul de a ajunge la un consens între partide asupra răspunsului său, ceea ce ar putea conduce la suspendarea autonomiei regiunii.