Decizia a fost luată, spun autoritățile, pentru a tempera creșterea prețurilor la locuințe și pentru a evita un boom imobiliar.

Legea - Overseas Investment Amendment Bill – interzice investitorilor străini să cumpere case deja construite în Noua Zeelandă, dar permite totuși achiziționarea de apartamente în complexuri rezidențiale noi.

Aceasta este o promisiune din campania electorală a premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, care a promis să limiteze accesul străinilor la piața imobiliară, pe care i-a acuzat pentru explozia prețurilor din ultimii ani.

Dacă ai drept de rezidență permanentă în Noua Zeelandă, atunci ai dreptul de a cumpăra o locuință aici. Credem că este dreptul fundamental al neo-zeelandezilor să-și cumpere o casă în Noua Zeelandă”, a spus ministrul pentru Comerț David Parker, în timpul dezbaterilor din Parlament.

Compania de consultanță Demographia indică frecvent în analizele sale Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă, ca fiind unul dintre cele mai accesibile orașe pentru cumpărarea unei locuințe.

Potrivit datelor băncii centrale, prețurile la locuințe aproape s-au dublat în ultimii 10 ani și au crescut cu mai mult de 5% în acest an. De asemenea, rata proprietarilor de locuințe neo-zeelandezi a scăzut în ultimii ani.

Dar datele guvernamentale mai arată și că cetățenii străini dețin foarte puțin din piața imobiliară din țară. Potrivit ultimelor statistici, cumpărătorii care nu au cetățenie neo-zeelandeză sau rezidență reprezință mai puțin de 3% din totalul cumpărătorilor.

Mulți dintre cumpărătorii străini de pe piața imobiliară nu spun de unde provin, dar majoritatea celor care își fac cunoscută naționalitatea vin din China, mai arată datele oficiale.

Noua Zeelandă s-a dovedit a fi un magnet și pentru miliardarii faimoși. Investitorul Peter Thiel și fostul moderator de la NBC Matt Lauer dețin proprietăți în țară.

Australia vecină a încercat de asemenea să stopeze creșterea prețurilor pe piața imobiliară, inclusiv printr-o interdicție asemănătoare îndreptată către investitorii străini care cumpără proprietați deja existente. Prețurile sunt pe un trend descendent de la sfârșitul anului trecut.

Legea din Noua Zeelandă nu se va aplica cetățenilor australieni și singaporezi, datorită acordurilor pe care țara le are cu cele două state.