Realizatorii raportului atrag atenţia că victimele abuzului domestic, copiii şi persoanele în vârstă se numără printre cei care se află în pericol de a-şi pierde dreptul de a rămâne în Regatul Unit, deşi îndeplinesc criteriile necesare de şedere, relatează agenţia de presă Press Association, preluată de Agerpres.

“Ministerul de Interne britanic doreşte în mod clar să creeze un sistem simplu şi uşor de utilizat, iar majoritatea cetăţenilor UE ar trebui să poată folosi un proces de aplicare simplificat, cu puţine dificultăţi”, a declarat directorul Observatorului pentru Migraţie, Madeleine Sumption.

Cu toate acestea, a atras ea atenţia, “pentru anumite persoane, procesul va fi mai dificil”.

Mulţi dintre aceştia sunt cei mai vulnerabili indivizi ai societăţii - fie pentru că sunt izolaţi din punct de vedere social, au fost victime ale exploatării sau se confruntă cu probleme personale, cum ar fi sănătatea mintală sau sărăcia”, a mai spus Madeleine Sumption.

Citește și: Ce urmează după Brexit. De la agricultori la muzicieni, de la antreprenori la studenți și imigranți, viețile tuturor se vor schimba

“Multe persoane pur şi simplu nu vor realiza că trebuie să aplice” pentru un permis de şedere, a adăugat ea. “Ştim din alte programe guvernamentale, precum alocaţiile pentru copii, că oamenii de multe ori nu aplică pentru ceva, chiar dacă este în interesul lor să facă acest lucru”, a subliniat Sumption.

La sfârşitul acestui an, Ministerul de Interne britanic va lansa o aplicaţie online prin care cetăţenii UE se vor putea înregistra în cazul în care doresc să rămână în Marea Britanie după Brexit.

Cu toate acestea, Observatorul pentru Migraţie al Universităţii Oxford a atras atenţia că un număr mare de indivizi ar putea să nu fie conştienţi de faptul că trebuie să aplice pentru a putea rămâne în Marea Britanie.

Un grup din această categorie sunt copiii ai căror părinţi nu vor aplica nici ei şi care cred în mod greşit că cei născuţi în Marea Britanie sunt automat cetăţeni britanici.

De asemenea, în această categorie ar putea intra 140.000 de persoane care trăiesc în Marea Britanie de peste 30 de ani, 56.000 de persoane cu vârsta de 75 de ani sau mai mult, şi peste 145.000 de cetăţeni UE cărora li s-a acordat deja reşedinţă permanent, dar care trebuie încă să solicite “statutul reglementat”, se arată în raportul Observatorului pentru Migraţie.