Executivul subliniază că aceste propuneri vor duce la majorarea preţului alimentelor şi vor afecta economia, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Elveţia va organiza două referendumuri în data de 23 septembrie, unul pentru a acorda mai multe ajutoare de stat pentru fermieri şi altul pentru introducerea unor practici agricole mai sustenabile şi mai prietenoase cu animalele.

Un sondaj de opinie arată un sprijin larg pentru ambele idei, însă ministrul Economiei, Johann Schneider-Ammann spune că aceste propuneri "periculoase" ar putea duce la majorarea tarifelor şi la alte represalii din partea partenerilor comerciali.

Una dintre propuneri, denumită iniţiativa Fair Food, vrea ca toate produsele alimentare din Elveţia să provină din surse sustenabile, iar etichetarea alimentelor să fie mai exactă. Ideea este să îmbunătăţească bunăstarea animalelor prin interzicerea importurilor de produse alimentare produse în regim intensiv şi să garanteze că importurile de alimente îndeplinesc cele mai ridicate standarde elveţiene. Suporterii iniţiativei, precum partidul ecologist şi cel social democrat, susţin că de pe urma acesteia vor profita atât consumatorii şi animalele, cât şi mediul şi fermierii.

Cealaltă propunere vrea să majoreze ajutoarele de stat acordate fermierilor elveţieni, al căror număr s-a înjumătăţit după 1985, iar zilnic se închid trei exploataţii agricole.

"La prima vedere aceste propuneri au provocat un val de simpatie în rândul multor cetăţeni. Sunt convins că la o examinare mai atentă a acestor propuneri, cetăţenii vor vedea că vor duce la scumpirea produselor alimentare, reducerea ofertei şi la mai multe cumpărături la graniţele Elveţiei", a spus Schneider-Ammann.

Contribuţia agriculturii la economia Elveţiei a scăzut de la 2% în 1985 la sub 1% în prezent. Suporterii iniţiativei pentru majorarea ajutoarelor de stat pentru fermieri, denumită Food Sovereignty, prin care se numără organizaţii ale fermierilor dar şi ONG-uri, vor o mai mare transparenţă în domeniul preţurilor pentru a da fermierilor o putere mai mare în negocierilor cu retailerii şi procesatorii. De asemenea aceştia doresc să crească numărul persoanelor care muncesc în agricultură şi să impună norme mai stricte importurilor care ar putea fi vizate de tarife mai mari şi chiar embargouri dacă nu respectă standardele elveţiene.

Guvernul federal susţine că aceste propuneri vor duce la subvenţii mai mari sau chiar preţuri fixe, însă promotorii iniţiativei resping acest lucru. "Nu vrem mai mulţi bani, vrem doar să îmbunătăţim poziţia de negociere a fermierilor. Mulţi dintre ei dau faliment pentru că preţurile pe care le obţin pentru produsele lor sunt mai mici decât costurile de producţie", a declarat purtătorul de cuvânt al campaniei Rudi Berli.

Referendumurile sunt o obişnuinţă în sistemul de democraţie directă din Elveţia, mai multe astfel de plebiscite având loc în fiecare an.