Potrivit unui studiu recent, Danemarca este țara cu cea mai bună calitate a vieții din lume. Cu un acces excelent la servicii de sănătate și la educație, cu un PIB pe cap de locuitor dintre cele mai ridicate din Europa și cu drepturi și libertăți garantate de stat, Danemarca poate fi considerată țara de vis în care oricine ar vrea să traiască.

Cu toate acestea, ministrul danez de Finanțe, Kristian Jensen, spune că țara să se confruntă cu un deficit puternic de specialiști, căruia economia trebuie să-i facă față, scrie Bloomberg.

Danemarca a înăsprit, în ultimii ani, legislația pentru a se apăra de valul de migranți veniți din Orientul Mijlociu, însă reversul medaliei este că aceasta ține departe și talentele care veneau din Europa și care aduceau plus valoare pe piața muncii, fapt care a generat o criză acută de specialisti.

O parte din problemă, în opinia ministrului, este aceea că, în ultima perioada, s-a indus ideea că Danemarca a devenit o țară mai putin primitoare pentru imigranți.

Presa locală a oferit de-a lungul vremii numeroase exemple despre înăsprirea legislației referitoare la imigrație și despre străinii care trăiesc aici, cel mai recent fiind acela al unui astrofizician danez care nu poate locui în țara natală cu soția sa de naționalitate americană.

“Încercam să îmbunătățim percepția pe care o au străinii despre Danemarca și să înlăturăm orice neînțelegere. Intenția Guvernului este să atragă cât mai mulți specialiști în Danemarca”, a declarat Jensen, într-un interviu recent.

Dar eforturile țării de a comunica politicile sale în privința imigrației nu funcționează întotodeauna. Celebra “lege a bijuteriilor”, care permite autorităților daneze să confiște bunurile de valoare de la cei care cer azil, este un exemplu care ține străinii departe de Danemarca.

Pe de altă parte, spune ministrul de Finanțe, Danemarca este în situația singulară în care populația nu dorește tăierea taxelor, pentru facilitarea accesului pe piață muncii.

Ar fi foarte simplu să reducem taxele, pentru a crește accesul pe piața muncii, însă danezii nu sunt în favoarea unei astfel de politici. Probabil că Danemarca este singura țară din lume în care politică reducerii taxelor nu este populară”, a spus Kristian Jensen.

Danemarca deschide ușa europenilor care vor pleca din Marea Britanie, după Brexit

O altă posibilă rezolvare a deficitului de specialiști cu care se confruntă Danemarca a venit din partea patronatelor. Dacă Marea Britanie nu poate garanta cetățenilor europeni că viața lor nu se va schimba și că vor putea trăi și lucra în Regat și după Brexit ca înainte, atunci acești oameni ar trebui să vină să se angajeze în Danemarca.

Acest mesaj a fost transmis de Confederația Industriilor din Danemarca, organizație care reprezintă 10.000 de corporații, și care spune că acum este momentul cel mai bun ca țara scandinavă să atragă oameni tineri și specializați, rezolvând astfel deficiul acut de forță de muncă cu care se confruntă.

Putem folosi cetățenii europeni care muncesc acum în Marea Britanie. Nu este foarte clar ce se va întâmpla cu ei după Brexit – și nici Londra nu știe ce reguli le va aplica”, a declarat Steen Nielsen, șeful pe politici pe piața muncii al confederației, scrie Bloomberg.

Premierul britanic Theresa May i-a asigurat în mai multe rânduri pe cetățenii europeni din Marea Britanie că vor fi bineveniți la Londra și după ce țara părăsește UE, în martie 2019. Dar până în prezent nu a prezentat niciun plan clar despre modul în care le vor fi apărate drepturile, acesta fiind de altfel și unul dintre subiectele cheie în negocierile cu Bruxelles-ul.

În opinia lui Nielsen, Danemarca trebuie să fie proactivă și să facă eforturi pentru a-i recupera pe europenii blocați în hățișul Brexitului, pentru că și alte țări europene se confruntă cu același deficit de forță de muncă specializată și vor veni, la rândul lor, cu oferte.

Este o competiție acerbă între țările europene să atragă cei mai buni specialiști“, a spus Nielsen. Potrivit acestuia, în ultimele 12 luni, aproape 40% din membrii confederației pe care o reprezintă făceau eforturi să găsească cei mai buni candidați pentru a ocupa locurile de muncă vacante.

Economia daneză s-a chinuit să-și revină în ultimii ani, de pe urma prăbușirii pieței imobiliare și a crizei financiare globale din 2008. Guvernul prognozează o creștere de 1,7% în acest an și în 2018, după ce economia a avansat cu doar 1,3%, în 2016.