In aceste negocieri voi negocia in calitate de premier al Regatului Unit. Vom continua sa discutam si sa lucram cu Guvernul scotian si celelalte administratii regionale, insa in ceea ce-i priveste pe cei care se vor afla la masa negocierilor, algerea de pe 8 iunie este foarte clara, voi fi eu sau Jeremy Corbyn”, liderul opozitiei laburiste, a declarat Theresa May, potrivit News.ro.

Ea a respins astfel o cerere a sefei Guvernului scotian Nicola Sturgeon, care doreste o ramanere a Scotiei in UE sau cel putin pe piata unica europeana, intrucat regiunea s-a pronuntat impotriva Brexitului in timpul referendumului de la 23 iunie 2016.

Sturgeon i-a indemnat pe 14 mai pe scotieni sa voteze pe 8 iunie partidul sau, Partidul National Scotian (SNP), pentru a-i da mijloacele ”de a consolida cartea Scotiei in aceste negocieri, sa obtina un loc la masa negocierilor si sa argumenteze in favoarea prezentei Scotiei pe piata unica”.

Dat fiind ca ea vrea ca Scotia sa paraseasca Regatul Unit si ca Scotia sa fie in UE, ne putem intreba de ce parte a mesei negocierilor vrea ea sa se aseze”, a declarat pentru AFP sefa conservatorilor scotieni Ruth Davidson, in acord cu sefa Guvernului de la Londra. ”Regatul Unit va negocia cu cele 27 de state membre UE. El va negocia pentru intreaga tara”, a spus ea.

May sustine ca scotienii nu ar trebui sa organizeze referendumul pentru independenta inainte de Brexit

Theresa May declara anterior ca ca nu exista timp pentru un al doilea referendum scotian si ca independenta provinciei nu poate sa fie decisa inainte de finalizarea procesului de retragere a tarii din UE.

De asemenea, aceasta sustine ca un al doilea referendum scotian pentru independenta nu poate sa fie organizat fara consimtamantul public, desi scotienii vor sa voteze inainte de Brexit.

Premierul Scotiei, Nicola Sturgeon, a cerut oficial la finele lunii martie un nou referendum pentru independenta, la doar doua zile dupa invocarea articolului 50 si declansarea procedurii de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeana.

Alegatorii scotieni au votat impotriva iesirii din blocul comunitar si spera ca independenta le va permite sa ramana in UE.

Scotienii au respins independenta la referendumul din urma cu aproape trei ani cu 55% NU la 45% DA.

Insa, Sturgeon afirma ca circumstantele s-au schimbat de atunci pentru ca, in timp ce Marea Britanie in ansamblul ei a a votat in favoarea Brexitului, in vreme ce scotienii au sustinut ramanerea in UE.

May a spus adeseori ca nu este momentul potrivit pentru organizarea unui nou referendum in timpul negocierilor complexe de doi ai pentru iesirea din blocul comunitar, desi scotienii au propus deja un calendar care presupune organizarea unui referendum la finele anului 2018 sau la inceputul anului 2019, inainte de finalizarea Brexitului.

UE vrea ca negocierile pentru Brexit sa inceapa oficial pe 19 iunie

De cealalta parte, seful echipei de negociere a UE, Michel Barnier, vrea ca negocierile pentru Brexit sa inceapa pe 19 iunie, la 11 zile dupa alegerile legislative din Regatul Unit, relateaza The Guardian.

Oficialul ar fi discutat aceasta propunere cu lideri ai institutiilor europene de la Bruxelles, saptamana trecuta. Oficialii UE nu au discutat, insa, aspectele logistice cu Marea Britanie, din cauza disputei in curs cu Guvernul Theresei May, care a blocat o revizuire programata a bugetului Uniunii.

Bruxelles-ul a anulat planurile pentru „discutii pre-negocieri”, in cursul carora ar fi urmat sa fie discutate cum vor avea loc negocierile, dupa ce Londra si-a exercitat dreptul de veto asupra rectificarii bugetului UE, pentru a acorda prioritate unor domenii precum criza migratiei.

Guvernul britanic a explicat ca, dupa ce a convocat alegeri generale, nu mai poate lua decizii-cheie.

Blocul comunitar vrea ca negocierile sa se imparta in cicluri de cate patru saptamani, fiecare concentrandu-se pe cate un dosar: in prima saptamana ar urma sa aiba loc pregatirea politica, urmata de o saptamana in care ar urma sa fie dezvaluite documente.

In a treia saptamana, Barnier si ministrul britanic pentru Brexit desemnat dupa alegeri se vor intalni, la Bruxelles si la Londra. Prima discutie ar putea avea loc in cladirea Europa, nou deschisa, unde se desfasoara summiturile UE.

In ultima saptamana a fiecarui ciclu, Barnier va informa cei 27 de membri UE si Parlamentul European despre rezultatul negocierilor.

Prioritatile vor fi drepturile cetatenilor, factura Brexit si granita cu Irlanda, iar Barnier spera la acorduri in acest sens pana la sfarsitul anului.

Liderii UE vor decide apoi, prin consens, daca au fost facute suficiente progrese in acest domeniu pentru a-i permite lui Barnier ca in perioada decembrie 2017 – primavara anului 2018 sa negocieze amploarea unui eventual acord comercial cu Marea Britanie.

De asemenea, el ar urma sa discute aranjamentele de tranzitie ce se vor aplica din momentul Brexit pana la semnarea unui tratat UE-Londra.