Deși programul legal de lucru este de 40 de ore pe săptămână în majoritatatea țărilor dezvoltate, statisticile arată că în multe dintre ele angajații depășesc cu mult acest interval.

Dar acest lucru nu se traduce automat prin productivitate mai mare, din contră, sunt situații în care cu cât angajații muncesc mai mult, cu atât productivitatea este mai mică.

În Coreea de Sud, de exemplu, productivitatea este una dintre cele mai mici din rândul țărilor OECD, deși în această țară se muncește cel mai mult. Nici grecii nu sunt mai departe. Deși sunt europenii cu săptămâna de lucru cea mai lungă, sunt în coada clasamentului țărilor OECD atunci când vine vorba de banii produși pe ora lucrată.

Japonia este, de asemenea, una dintre țările recunoscute la nivel mondial pentru tradiția orelor muncite peste program, dar acest lucru nu se vede neapărat și în productivitate. De aceea, autoritățile japoneze încearcă diferite tactici – cum ar fi aceea de a întrerupe energia electrică la finalul programului, pentru a reduce ziua de lucru și pentru a-i descuraja pe angajați să facă ore suplimentare.

Potrivit statisticilor OECD, cei mai productivi angajați sunt cei din Irlanda, care fac într-o oră de muncă 95,5 dolari. Urmează norvegienii, cu 77,9 dolari, americanii, cu 69,6 dolari și germanii, cu 68 de dolari produși pe oră. La polul opus se află grecii (34,8 dolari), rușii (25,4 dolari) și mexicanii (20,5 dolari). În UE, un angajat produce, în medie, 53,4 dolari pe ora lucrată.

Citește și: Compania în care angajații vor lucra doar 4 zile pe săptămână, pe aceleași salarii

În aceste condiții, mai multe companii sau autorități locale au experimentat mai multe variante de a scurta timpul de lucru, pentru a vedea dacă obțin o productivitate mai mare.

În Suedia, de exemplu, Guvernul a experimentat scurarea zile de luru la șase ore, permițând angajaților unui cămin de bătrâni să plece acasă cu două ore mai devreme. Deși angajații au declarat că li s-a îmbunătățit calitatea vieții, au fost mai puțin stresați și au avut mai mult timp pentru familie, experimentul a fost unul scump pentru consiliul local, care a fost nevoit să angajeze oameni în plus pentru a face munca celor plecați mai devreme acasă.

În Islanda a fost făcut un experiment similar, autoritățile din Reykjavik permițând unor funcționari să-și scurteze săptămâna de lucru cu patru sau cinci ore. În acest caz, productivitatea a rămas la același nivel, deci și costurile. Calitatea vieții angajaților s-a îmbunătățit și au avut nevoie de mai puține zile de concediu medical.

Aceste două experimente relevă faptul că reducerea timpului de lucru depinde foarte mult de natura muncii. În unele domenii, programul poate fi redus fără costuri suplimentare, în alte domenii, care țin în general de permanență, este nevoie de angajați suplimentari, în cazul reducerii timpului de lucru.

Experimentele au arătat, în schimb, că angajații de birou își pot face treaba la fel de eficient și dacă programul de lucru este mai scurt. Sau, cu alte cuvinte, aceștia devin mai eficienți dacă stau mai puțin timp la birou.

În mod ironic, angajații part-time sunt plătiți mai prost de obicei, însă aceștia au o productivitate mai mare față de colegii angajați full-time.

Scurtarea timpului de lucru prin lege, la nivel mondial, este probabil încă departe, însă companiile se pot adapta în funcție de nevoile angajaților lor.