Donald Trump promite că  modificările vor aduce „simplitate”, „certitudine” şi posibilitatea obţinerii cetăţeniei SUA, transmite Reuters, prelaută de Agerpres.

Citește și: Cine sunt românii care ar putea călători în SUA fără vize

Posesorii de H-1B în Statele Unite pot sta liniştiţi că în curând vor veni modificări care vor aduce atât simplitate, cât şi certitudine pentru şederea voastră, inclusiv o potenţială cale spre cetăţenie. Vrem să încurajăm oamenii talentaţi şi înalt calificaţi să caute opţiuni de carieră în SUA”, a afirmat Trump într-o postare pe Twitter vineri dimineaţă.

Preşedintele republican şi democraţii din Congres se află într-un impas, Trump refuzând să pună capăt celui mai îndelungat blocaj al instituţiilor federale americane ('shutdown') dacă legea bugetară nu va include o finanţare de 5,6 miliarde de dolari pentru construirea unui zid la frontiera cu Mexic.

În timp ce Trump îi descrie în mod obişnuit drept infractori şi terorişti pe imigranţii ilegali şi solicitanţii de azil care încearcă să intre în SUA pe la graniţa sudică, el îi laudă frecvent pe cei care aplică pentru vize de tip H-1B, pentru care este necesară cel puţin o diplomă de licenţă.

Competiţia pentru acest tip de vize este însă una dură. În 2018, limita numărului de vize H-1B - 65.000 - ce pot fi emise într-un an a fost atinsă încă din prima săptămână a lunii aprilie, conform Departamentului pentru Securitate Internă.