La finele lunii martie, activele fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) si facultative (Pilonul III) au atins 15,7 miliarde de lei, in urcare cu 6,1% fata de decembrie 2013, si au ajuns la o pondere in Produsul Intern Brut de 2,36%, potrivit Autoritatii de Supraveghere Financiara.

Un numar de 6,12 milioane de persoane erau inregistrate ca participanti in Pilonul II, din care aproximativ 180.000 nu au avut nicio contributie virata de la momentul virarii primelor contributii, in luna mai.

Valoarea activelor nete inregistrate de fondurile de pensii private aferente Pilonului II a fost de 14,84 miliarde de lei (3,33 miliarde de euro), in crestere cu aproximativ 900 milioane de lei fata de 31 decembrie 2013.

Contributia medie in luna martie a celor 3,68 milioane de participanti a fost de 83,12 de lei.

Valoarea medie a unui cont in Pilonul II a fost de 2.503 lei (aproximativ 562 de euro). Valoarea medie a unui cont in Pilonul II pentru cei 3,19 milioane participanti care au avut contributii lunare repetitive in perioada mai 2008 - martie 2014 este de 3.357 lei (aproximativ 750 euro). Aproximativ 450.000 de persoane aveau valori ale contului cuprinse intre 5.000 si 10.000 de lei.

De la 1 ianuarie 2014, cota de contributie pentru Pilonul II este de 4,5 puncte procentuale (din contributiile pentru asigurari sociale), cu 0,5 puncte procentuale mai mult fata de cota din anul 2013.

Primele contributii majorate virate au fost cele pentru luna martie 2014, calculate la salariile brute aferente lunii ianuarie 2014.

La 31 martie, 94,38% din activele fondurilor de pensii (Pilonul II) erau plasate in Romania, in principal in titluri de stat, actiuni, depozite bancare.

Rata medie de rentabilitate anuala a tuturor fondurilor de pensii administrate privat (Pilonul II), calculata pentru ultimele 24 de luni, a fost de 8,5%.

Pe Pilonul III, fondurile de pensii aveau 319.956 participanti, cu 6.608 mai multi fata de 31 decembrie 2013.

Valoarea activelor nete inregistrate de fondurile de pensii private a fost de 845,2 milioane de lei (190 milioane de euro), in crestere cu 33,60 milioane de lei fata de finele anului trecut.

Valoarea medie a unui cont in Pilonul III a fost de 2.642 de lei la 31 martie.

Peste 93% din activele fondurilor de pensii facultative erau plasate in Romania, diferenta fiind reprezentata de investitii in state ale Uniunii Europene.