Cea mai mare apreciere, 8,64%, a fost înregistrată de BET-NG, care arată evoluţia companiilor listate pe piaţa reglementată, care au domeniul principal de activitate energia şi utilităţile aferente.

BET-BK, indice construit pentru a putea fi folosit ca benchmark de către administratorii de fonduri, dar şi de alţi investitori instituţionali, a crescut cu 6,69%, BET-XT (reflectă evoluţia preţurilor celor mai tranzacţionate 25 de companii de pe Piaţa Reglementată a BVB, inclusiv societăţile de investiţii financiare (SIF-uri), s-a apreciat cu 7,83%, iar BET-TR (reflectă atât evoluţia preţurilor companiilor componente, cât şi dividendele oferite de acestea), a crescut cu 8,54%.

Indicele BETPlus, ce reflectă evoluţia companiilor româneşti listate pe piaţa reglementată a BVB care îndeplinesc criterii minime de selecţie referitoare la lichiditate şi la valoarea acţiunilor incluse în free float, cu excepţia societăţilor de investiţii financiare (SIF-urilor), are un plus de 8,2%.

Cea mai mică creştere, 6,18%, este consemnată la BET-FI, indicele SIF-urilor.

De la începutul anului au fost 41 de şedinţe de tranzacţionare, iar valoarea totală a tranzacţiilor se cifrează la peste 2,64 miliarde lei, cu o valoare medie zilnică de 64,9 milioane lei.