"Deocamdată, ca şi nivel de bază, nivel macro al pieţelor, nu sunt încă motive foarte solide pentru a vedea nişte scăderi prelungite şi extrem de puternice. Deocamdată, din punctul meu de vedere, este o corecţie, care probabil poate să mai aibă, ca la un cutremur, replici în următoare zile. Anumite scăderi mai pot fi văzute în următoarele zile, cum şi reveniri ale cotaţiilor este posibil să se întâmple", a declarat Alin Brendea, pentru Agerpres.

Acesta a menţionat că scăderile semnificative trebuie să aibă o motivaţie fundamentală.

Bursa de la Bucureşti a deschis joi cu scăderi de peste 1% pe majoritatea indicilor, pe fondul declinului semnificativ consemnat pe bursele internaţionale. După 45 de minute de la deschidere, indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 companii, înregistra o depreciere cu 1,1%, până la 8.394,36 puncte.

Potrivit reprezentantului Prime Transaction, deprecierea de joi a avut loc în contextul în care pe piaţa americană se înregistrează o scădere destul de brutală şi de rapidă care a survenit după ce s-a închis piaţa românească, undeva în partea a doua a şedinţei de tranzacţionare din SUA. Această scădere a început cu sectorul tehnologic, un sector care a crescut mult în ultima perioadă, după care s-a generalizat pe toate pieţele.

În opinia sa, scăderea a venit în contextul în care dobânda de referinţa pe piaţa americană a tot crescut în ultima perioadă, iar dobânzile la titlurile pe 10 ani crescut la un maxim al ultimilor 7 ani, atingând un vârf de 3,26%.

Brendea a menţionat şi temerile legate de războiul comercial.

"Deocamdată nu este ceva extrem de îngrijorător, dar o astfel de scădere necesită atenţie mai mare din partea celor care sunt prezenţi pe piaţă. Un astfel de moment de volatilitate, mişcările pieţei tind să se amplifice. Putem să vedem şi scăderi şi reveniri", a spus Alin Brendea.

Conform analiştilor Tradeville, în prezent avem de a face, după o perioadă de creştere susţinută pe pieţele americane, cu o corecţie bruscă centrată pe sectoarele de tehnologie şi comunicaţii din SUA şi China alături de care bunurile şi serviciile discreţionare sectorul energetic european par să fie cele mai afectate.

"Comparativ cu scăderea de peste 3% de ieri a indicilor americani (peste 4% în cazul indicelui NASDAQ-Composite) care este cea mai mare depreciere din luna februarie a anului curent sau cu faptul că indicele european STOXX600 a ajuns la minimul ultimelor 20 de luni în timp ce unii indici din Asia sunt la miniumul ultimelor 19 luni, evoluţiile de astăzi de la nivelul indicilor BVB (între -1,1% şi -1,6% la ora 11:50 joi) sunt relativ calme. Nu excludem posibilitatea ca, în cazul în care problemele continuă în pieţele internaţionale să vedem o contagiune mai serioasa şi la nivelul bursei locale. În acelaşi timp, trebuie menţionat că aceste mişcări se pot, la fel de bine, linişti în câteva zile după care piaţa să aibă o evoluţie mai bună. Investitorii trebuie fie să urmărească cu atenţie piaţa şi să facă eventualele ajustări necesare, fie să îşi continue disciplinat planul de investiţii, în funcţie de condiţiile specifice valabile în cazul fiecăruia dintre ei", susţine Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct Tradeville.

Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de miercuri în scădere puternică, înregistrând cel mai semnificativ declin din ultimele opt luni, investitorii fiind îngrijoraţi de majorarea ratelor dobânzilor bondurilor americane şi de încetinirea economiei mondiale, transmit Reuters şi Kyodo.

Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 3,15%, ajungând la valoarea de 25.598,74 puncte, în timp ce indicele Standard and Poor's 500 a înregistrat un declin de 3,29%, la 2.785,68 puncte, iar indicele Nasdaq a scăzut cu 4,08%, la 7.422,05 puncte.

Randamentele bondurilor americane pe zece ani au crescut peste 3%, iar Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit estimarea de creştere a economiei mondiale la 3,7% în 2018 şi în 2019, citând sporirea riscurilor în urma escaladării tensiunilor comerciale şi a nivelului ridicat al datoriilor. Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a avertizat că valorile pieţelor bursiere sunt "extrem de ridicate", ceea ce a provocat panică în rândul investitorilor, care s-au grăbit să-şi vândă acţiunile.

Şi pe pieţele bursiere din Asia s-a înregistrat joi cel mai semnificativ declin din ultimele 19 luni, pe fondul sporirii aversiunii faţă de risc a investitorilor şi al scăderilor de pe Wall Street.

Scăderile de pe Wall Street au fost suficient de semnificative pentru a trezi interesul preşedintelui Donald Trump, care a ridicat un deget acuzator către Rezerva Federală a SUA, care a majorat de trei ori ratele dobânzilor în acest an.

"Nu sunt deloc de acord cu ceea ce fac cei de la Fed. Cred că au înnebunit", le-a spus jurnaliştilor Trump. Acesta a dat asigurări că declinul de pe pieţele bursiere este de fapt o "corecţie" îndelung aşteptată. O corecţie a pieţelor bursiere este definită ca o scădere de cel puţin 10% de la cel mai ridicat nivel din ultimele cel puţin 52 de săptămâni.