Astfel, proiectul reglementeaza constituirea fondului de pensii ocupationale prin contract de societate civila, participantii la fondul de pensii ocupationale, colectarea contributiilor, precum si investirea resurselor financiare ale fondului.

Legea privind pensiile ocupationale stabileste ca dreptul de a propune o schema de pensii ocupationale apartine angajatorului, singur sau prin asociere cu alti angajatori, cu consultarea reprezentantilor salariatilor.

Potrivit proiectului de act normativ, schema de pensii ocupationale negociata trebuie sa contina, cel putin, cuantumul si periodicitatea contributiilor, modul de impartire a acestora intre angajat si angajator, dupa caz, actualizarea lor, precum si regulile de investire a activelor si de impartire a rezultatelor.

Dreptul la pensia ocupationala se deschide, la cererea participantului, numai daca acesta a implinit varsta de 60 de ani, a platit contributii cel putin sapte ani, iar activul personal este cel putin egal cu suma necesara obtinerii pensiei.

"Contributiile la un fond de pensii ocupationale se stabilesc conform regulilor acelei scheme de pensii ocupationale, se vireaza de catre angajator, odata cu contributiile de asigurari sociale obligatorii in contul fondului de pensii specificat in actul de aderare. Contributia la un fond de pensii ocupationale poate fi de pana la 15% din venitul salarial brut lunar sau din venitul asimilat acestuia al persoanei care adera la un fond de pensii ocupationale", predeve proiectul de lege.

Contributia poate fi impartita intre angajat si angajator potrivit prevederilor stabilite in schema de pensii sau in actul de organizare si functionare al angajatorului.

Suma reprezentand contributiile la fondurile de pensii ocupationale este deductibila pentru fiecare participant din venitul salarial brut lunar sau din venitul asimilat acestuia, acest lucru urmand sa se faca la calculul profitului impozabil.

Proiectul de act normativ mai prevede ca participantii pot, in orice moment, sa modifice, sa suspende sau sa inceteze contributiile la un fond de pensii ocupationale, instiintand in scris administratorul si angajatorul cu cel putin 30 de zile calendaristice inainte de data suspendarii sau incetarii contributiilor, fara ca acest lucru sa afecteze in vreun fel activul personal.

Fondurile de pensii ocupationale vor putea fi administrate de societatile de pensii, societatile de administrare a investitiilor si societatile de asigurare, autorizate de Comisia pentru Supravegherea Sistemului de Pensii Private in acest scop.

Pentru administrarea unui fond de pensii ocupationale, administratorul percepe participantilor si beneficiarilor un comision de administrare, iar cuantumul maxim al comisioanelor se stabileste prin schema de pensii ocupationale si este acelasi pentru toti participantii si beneficiarii la schema respectiva.

Vezi AICI proiectul de lege!