In ceea ce priveste cuantumul indemnizatiei, mai mult de un sfert dintre respondenti sustin varianta actuala cu 85% din salariu, intre 600 si 3.400 de lei, in timp ce peste 37% considera ca indemnizatia ar trebui sa fie o suma fixa, indiferent de salariu.

Parerile sunt la fel de diferite si in ceea ce priveste stimularea intoarcerii la serviciu. Astfel, un numar egal de respondenti, peste 35%, sustin fie acordarea unui stimulent de 500 de lei pentru revenirea la munca, fie neacordearea niciunei sume.

Doar 10% se declara de acord cu actualul stimulant de 100 de lei.

Mai mult de doua treimi dintre cei care au participat la sondaj mai spun ca indemnizatia ar trebui acordata tuturor mamelor, iar unul din trei sustine varianta de acum, adica sa primeasca indemnizatie doar mamele care au fost angajate cel putin un an inaintea nasterii.

Cat despre durata concediului, aproape jumatate dintre respondenti sustin prelungirea acestuia pana la 3 ani, in timp ce 38% agreeaza varianta din prezent de 2 ani. Cu un concediu cuprins intre 6 si 12 luni sunt de acord mai putin de 9% dintre respondenti, in timp ce putin peste 3% sustin un concediu maternal de 3-6 luni.

Majoritatea participantilor la sondajul realizat de Jobsinro.ro – peste 83%, sustine acordarea indemnizatiei tuturor copiilor din familie, in timp ce 6% considera ca indemnizatia ar trebui acordata doar pentru primii doi copii.

Sondajul a fost realizat in perioada 1-6 decembrie, pe un esantion de peste 6.000 de participanti online.