Coaching-ul isi propune sa scoata ce-i mai bun din oameni. Spre deosebire de psihoterapie, nu vindeca traume, ci se axeaza pe ce trebuie facut ca sa ne atingem obiectivele.

Lucian are 24 de ani si a mers la prima sedinta de coaching. A terminat Dreptul, dar si-a dat seama ca nu e ceea ce-si doreste. Acum Lucian isi cauta viitorul. Iar dupa cateva sesiuni de antrenament, va putea sa gaseasca singur un raspuns.

Intr-un alt colt al Bucurestiului, Razvan, un om de afaceri, isi pune alte intrebari. Are o firma de traduceri si vrea sa se extinda peste hotare. Pentru asta, a apelat la un antrenor personal cu o experienta de 8 ani.

Ca el sunt sute de oameni cu functii inalte din marile companii, care incearca sa devina mai buni in ceea ce fac.

"Este o meserie care se adreseaza tuturor oamenilor care au ambitii, tuturor oamenilor care vor sa atinga rezultate mai mari sau simt ca vor sa aiba o contributie mai mare in meseria in care sunt ei sau pur si simplu in viata lor", explica Rodica Obancea, coach profesionist.

Altii apeleaza la coaching pentru a-si rezolva probleme din viata personala. Ramona Lacatus, o antrenoare cu 12 ani de experienta, povesteste cum o mama a reusit sa-l ajute pe fiul sau. O alta mama, antreprenor si medic veterinar de succes, a reusit, dupa 16 sedinte de coaching, sa-si imbunatateasca relatia cu cei dragi.

Specialistii spun ca rezultatele sunt vizibile mai ales atunci cand vine vorba de afaceri. O ora de coaching porneste de la 100 de euro si poate sa depaseasca 500 de euro, daca cel care are nevoie de servicii este o persoana cu o functie de conducere. Atentie, insa, verificati daca presupusii antrenori sunt acreditati de o scoala de coaching.