„Introducem un nou contract de muncă - tele-munca. Este foarte apreciat, în special în ţările foarte dezvoltate şi cel mai mult în Japonia. În acest tip de contract se permite angajatului să lucreze dintr-o locaţie pe care şi-o alege singur sau chiar de acasă, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Contractul este avantajos pentru ambele părţi. Pentru angajator se reduc costurile administrative cu chiria, utilităţile, carburanţii şi parcul auto, iar angajatul reduce costul de deplasare la serviciu şi îşi îmbunătăţeşte echilibrul între viaţa personală şi profesională”, a declarat, la începutul şedinţei Executivului, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, potrivit News.ro.

Potrivit proiectului de lege, o activitate care ar putea fi efectuată în cadrul locului de muncă organizat de angajator va putea fi desfăşurată de către salariat şi la distanţă de această locaţie, în mod regulat şi voluntar, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, informează Executivul.

Desfăşurarea activităţii în regim de tele-muncă de către salariat va avea loc cel puţin o zi pe lună şi se poate extinde pe toată perioada de lucru.

Salariatul îşi poate exprima acordul cu această formă de organizare a muncii prin semnarea contractului individual de muncă sau a unui act adiţional, după caz.

„Reglementarea tele-muncii va conduce la flexibilizarea şi adaptarea relaţiilor de muncă la realităţile socio-economice actuale, în raport cu evoluţia dinamică a pieţei muncii, şi va oferi avantaje atât salariatului, cât şi angajatorului. Concret, pentru angajator, se vor reduce costurile cu închirierea spaţiilor, utilităţile, consumul de carburant şi parcul auto. În ceea ce-l priveşte pe salariat, acesta va elimina consumul de bani şi de timp cu deplasarea de la şi până la sediul angajatorului, va avea libertatea alegerii locului de muncă şi valorificării timpului de lucru, optimizându-şi, astfel, raportul între viaţa profesională şi cea personală” precizează Executivul.

Nu în ultimul rând, prin introducerea acestei noi forme de organizare a muncii şi îndeplinire a sarcinilor, vor creşte şansele persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii.

”Prin prezentul proiect de act normativ se va realiza flexibilizarea şi adaptarea relaţiilor de muncă la realităţile socio-economice actuale, în raport cu evoluţia dinamică a pieţei muncii şi se vor stabili avantaje, atât pentru salariat, cât şi pentru angajator”, se arataă în nota de fundamentare a legii.

Acest sistem se aplică în domeniile de activitate în care este posibilă desfăşurarea activităţii în regim de tele-muncă, o ”formă de organizare a muncii în care o activitate care ar putea fi efectuată în cadrul locului de muncă organizat de angajator, se realizează de către un salariat, de la distanţă de această locaţie, în mod regulat şi voluntar, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau al unui act adiţional la acesta”.

„Tele-muncă - forma de organizare a muncii în care o activitate care ar putea fi efectuată în cadrul locului de muncă organizat de angajator, se realizează de către un salariat, de la distanţă de această locaţie, în mod regulat şi voluntar, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau al unui act adiţional la acesta, cu respectarea condiţiilor cumulative ca activitatea să fie desfăşurată în afara oricărui loc de muncă organizat de angajator, prin utilizarea unor mijloace aferente tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, cum ar fi internetul, telefonul inteligent, altele, ca activitatea în regim de teleworking să fie desfăşurată cel puţin o zi pe lună şi cu condiţia ca salariatul să-şi fi exprimat acordul cu această formă de organizare a muncii, prin semnarea contractului individual de muncă sau al unui act adiţional la acesta, după caz. Tele-salariat - orice salariat care desfăşoară activitatea în condiţiile prevăzutela lit.a); Locurile desfăşurării activităţii de tele-muncă –acele locuri care pot fi utilizatede tele-salariat doar după ce angajatorul şi-a exprimat acordul cu privire la utilizarea lor din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă”, potrivit legii.

Refuzul salariatului de a consimţi la prestarea activităţii în regim de tele-muncă nu poate constitui motiv de sancţionare disciplinară a acestuia. Tele-salariaţii organizează programul de lucru de comun acord cu angajatorul, şi este interzisă efectuarea de ore suplimentare de către aceştia angajaţi. În plus, angajatorul este în drept să verifice activitatea tele-salariatului, în condiţiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentului intern şi/sau contractului colectiv de muncă, se mai precizează în document.

Contractul individual de muncă va conţine câteva precizări suplimentare, faţă de contractul obişnuit: precizarea expresă că salariatul lucrează în regim de tele-muncă; perioada şi/sau zilele în care se prestează activitatea de tele-muncă de către tele-salariat; locul/locurile desfăşurării activităţii de tele-muncă, convenite de părţi; intervalul orar în care se desfăşoară activitatea de tele-muncă şi în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice activitatea tele-salariatului şi modalitatea concretă de realizare a controlului; modalitatea de evidenţiere a orelor de muncă prestate de tele-salariat; responsabilităţile părţilor convenite în funcţie de locul/locurile desfăşurării activităţii de tele-muncă, inclusiv responsabilităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în conformitate cu prevederile art.8 şi art.9; obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la locul desfăşurării activităţii de tele-muncă a materialelor pe care tele-salariatul le utilizează în activitatea sa, după caz; obligaţia angajatorului de a informa tele-sariatul cu privire la dispoziţiile din reglementările legale, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi/sau regulamentul intern, în materia protecţiei datelor cu caracter personal, precum şi obligaţia tele-salariatului de a respecta aceste prevederi; măsurile pentru ca tele-salariatul să nu fie izolat de restul angajaţilor şi care asigură acestuia posibilitatea de a se întâlni cu colegii în mod regulat.

Actul normativ urmează să fie trimis Parlamentului, spre a fi supus dezbaterii şi adoptării.