Datele oficiale arată că, până la acest moment, dintre cei 25.547 de agenţi economici contactaţi de ANOFM, şi-au anunţat participarea la evenimentul de vineri 1.801, care oferă 28.124 locuri de muncă.

Din numărul total de posturi vacante, 1.347 sunt adresate persoanelor cu studii superioare (de lungă şi scurtă durată), iar 118 vizează persoanele marginalizate social.

Conform sursei citate, judeţele cu cele mai multe locuri de muncă disponibile la Bursa Generală a Locurilor de Muncă sunt: Bucureşti - cu 4.544, Constanţa (2.041), Braşov (1.566), Galaţi (1.129), Iaşi (1.122), Dolj (1.117) şi Mureş (1.012).

Meseriile în care sunt oferite cele mai multe posturi pentru persoanele fără studii superioare sunt: mercantizor (1.470), manipulant mărfuri (1.288), lucrător comercial (983), lăcătuş mecanic (878), operator maşini unelte (871) şi confecţioner articole textile (702).

În acelaşi timp, pentru persoanele cu studii superioare sunt puse la dispoziţie cele mai multe locuri de muncă în următoarele profesii: economist (68), consilier vânzări (48), consultant asigurări (33), manager (32), locuri de muncă, analist calitate (30) şi programator (26).

De asemenea, în cadrul Bursei Generale a Locurilor de Muncă, cele 118 locuri de muncă destinate persoanelor marginalizate social (casier - cu 48 locuri de muncă, lucrător comercial - 25 locuri de muncă, vânzător - 10 locuri de muncă, muncitor necalificat - 9 locuri de muncă), aparţin următoarelor ramuri de activitate: comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor (69), restaurante şi alte servicii de alimentaţie (20), construcţii clădiri (17), telecomunicaţii (4) şi industria alimentară (3).