Potrivit unui comunicat remis presei, studenţii şi tinerii absolvenţi au la dispoziţie peste 150 de oferte de muncă disponibile în cadrul companiilor din grup, la nivelul mai multor departamente: financiar, tehnic, dezvoltare şi întreţinere reţea, analiză de business, marketing, vânzări, servicii operaţionale, reţeaua de magazine, call center.

“Evenimentul se adresează tinerilor care doresc să îşi construiască o carieră în domeniul telecomunicaţiilor, un domeniu extrem de dinamic, plin de provocări, dar şi de numeroase oportunităţi. În plus, a fi parte din echipa Telekom aduce tinerilor pasionaţi de această industrie oportunităţi reale de avansare în carieră, training-uri de dezvoltare profesională şi programe internaţionale de formare care îi vor ajuta să devină cei mai buni în activitatea lor. Întâlnirea cu recrutorii şi specialiştii noştri în cadrul târgului de job-uri va fi ocazia ideală pentru candidaţi de a descoperi universul Telekom, dar şi de a beneficia de sfaturi utile pentru a identifica domeniul care li se potriveşte şi pentru care au un interes real”, a spus Smărăndiţa Schnel, director HR BPO, Telekom Romania.

Compania oferă oportunităţi de angajare pentru specialişti cu formare în domenii diverse, de la Analist Programator, Inginer, Inginer de Sistem IT, Analist Financiar, Business Analyst, Product Manager la Reprezentant Vânzări şi Operator Call Center.

Târgul se va desfăşura în Sema Park, Clădirea Atrium House, etajul 2, Splaiul Independenţei 319G, Bucureşti, între orele 10.00 – 18.00.

Telekom România oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, având aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.

Deutsche Telekom AG este cea mai mare companie europeană de telecomunicaţii, cu operaţiuni în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est. Grupul controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România.

La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brandul 'T'.