Agentii de ocupare a fortei de munca sunt cei care desfasoara activitati de mediere a angajarii cetatenilor romani cu domiciliul in Romania care solicita sa lucreze pe baza ofertelor ferme de locuri de munca transmise din strainatate de persoane juridice sau fizice, in calitate de angajator, sau de parteneri de mediere straini. 

In situatia interpunerii unor parteneri de mediere straini, intre agentul de ocupare a fortei de munca si angajatorul strain, obligatiile stabilite prin proiectul de act normativ si de contractul de mediere pentru agent se mentin pana la incheierea de catre persoana mediata a contractului individual de munca. 

"Interpunerea partenerilor de mediere sau a altor categorii de intermediari romani, intre agentul de mediere roman, persoana mediata si angajator este interzisa", se arata in proiect. 

Activitatile de mediere a angajarii cetatenilor romani in strainatate constau, in principal, in: constituirea unei baze de date privind solicitantii de locuri de munca si ofertele ferme de locuri de munca in strainatate, identificarea locurilor de munca oferite de angajatori din strainatate sau de parteneri de mediere straini, publicarea locurilor de munca si a conditiilor de ocupare a acestora pe pagina web a societatii, preselectia sau selectia candidatilor, procesarea documentelor solicitantilor locurilor de munca din strainatate si intreprinderea oricaror demersuri pentru angajarea persoanelor selectate pe locurile de munca oferite. 

Pentru activitatea de mediere a angajarii, agentii de ocupare vor fi obligati sa incheie in forma scrisa, cu cetatenii romani care solicita sa lucreze in strainatate numai contracte de mediere, iar aceste servicii se vor fara perceperea de tarife de mediere, comisioane, garantii sau orice alte taxe, inclusiv cele pentru transport, de la solicitantii locurilor de munca. 

"Perceperea unor sume de bani pentru operatiuni conexe sau accesorii medierii, in principal traduceri de acte, consultanta si indrumare pentru angajare, sprijin pentru redactarea unor documente necesare angajarii (curriculum -vitae, scrisoare de intentie sau de motivatie), examinare medicala si psihologica, testare a aptitudinilor si abilitatilor, preselectie, instruire si formare, sau orice alte activitati in legatura cu angajarea sau cautarea unui loc de munca, este interzisa", se mai arata in proiectul de act normativ.

Pentru a putea desfasura activitatea de mediere a angajarii cetatenilor romani in strainatate, agentii de ocupare a fortei de munca trebuie sa indeplineasca cumulativ mai mult multe conditii: sa fie inregistrati la ITM in a carui raza teritoriala isi au sediul, sa aiba incheiate cu persoane juridice/fizice ce au calitate de angajator, sau parteneri de mediere straini, contracte care contin oferte ferme de locuri de munca, sa dispuna de spatiul si dotarile necesare pentru buna desfasurare a activitatii si sa aiba incadrat in munca personal care face dovada experientei in recrutare de personal. 

Proiectul mai prevede ca dupa inregistrarea la ITM, agentii de ocupare a fortei de munca vor organiza o baza de date care sa cuprinda ofertele ferme de locuri de munca din strainatate (trebuind precizate, printre altele, datele de identificare ale angajatorului, durata ofertei, functia, meseria sau ocupatia si tariful orar, salariul lunar, moneda in care se efectueaza plata), informatii referitoare la conditiile de ocupare a locurilor de munca si datele de identificare ale solicitantilor locurilor de munca, precum si datele referitoare la calificarile si aptitudinile acestora. 

Pentru tarile in care contractele individuale de munca se incheie in forma scrisa, agentii de ocupare a fortei de munca au obligatia de a asigura incheierea acestora si in limba romana, inainte de plecarea salariatului din Romania, si au obligatia de a pastra, la sediul social sau la sediile secundare, o copie in limba romana a contractului individual de munca, pe care il vor pune la dispozitia inspectorilor de munca. 

Agentii care nu respecta prevederil legale vor putea fi sanctionat cu amenzi cuprinse intre 3.000 si 20.000 de lei sau chiar cu retragerea certificatului de inregistrare si imposibilitatea desfasurarii activitatii pentru o perioada de doi ani, in cazul in care legislatia este incalcata in mod repetat. 

Proiectul de act normativ va fi in dezbatere publica pana in 16 iulie.