In cei patru ani de activitate, pe platforma online Tjobs.ro au fost peste 1,8 milioane de aplicari, pentru cele 560.000 de oferte de munca disponibile, din care 39,99 la suta au fost facute de tineri cu varste intre 25 si 35 de ani.

A doua categorie de varsta este a aplicantilor cu varsta cuprinsa intre 35 si 45 si reprezinta 28,59 la suta din total, iar a treia categorie de varsta este cea a celor cu varsta de pana in 25 de ani si reprezinta 16,54 la suta din total.

Aplicantii cu varsta cuprinsa intre 45 si 55 de ani reprezinta 12,6 la suta din total, si se situeaza pe locul patru. Cel mai putin reprezentati sunt aplicantii cu varste de peste 55 de ani, reprezentand 2,29 la suta din total.

Barbatii reprezinta 64,71 la suta dintre aplicanti, in timp ce 43,13 la suta sunt femei.

Pe de alta parte, aplicantii cei mai numerosi sunt cei din Bucuresti si reprezinta 13,06 la suta din total. Sunt urmati de cei din Constanta, care reprezinta 6,04 la suta din total, cei din Prahova, cu 4,73 la suta din total, si cei din Timis, ce reprezinta 4,53 la suta. Aplicantii care nu au indicat judetul de provenienta reprezinta 5,38 la suta din total.

Ultimele trei judete, ca numar de aplicanti, sunt: Covasna si Salaj, cu cate 0,63 la suta din totalul aplicantilor, si Teleorman, cu 0,59 la suta din total. Totodata, 0,01 la suta din totalul aplicantilor sunt din Republica Moldova.