Insa, conform informatiilor trimise de realizatori urmatoarele episoade "vor prezenta si alte cazuri de romani, mai bine integrati in societatea britanica", adauga MAE.

"Urmare demersului intreprins de ambasada Romaniei la Londra, producatorii emisiunii au modificat textul in trailer-ul de promovare a filmului introducand o prezentare mai ampla a contextului acestui documentar in care se subliniaza dimensiunea umana a filmului", mai spune MAE.

In paralel cu acest demers, "ambasadorul Romaniei la Londra a transmis un mesaj de multumire comunitatii romanesti din Marea Britanie, care s-a mobilizat exemplar, exprimandu-si la randul sau peocuparea legitima fata de imaginea comunitatii din care fac parte, multi dintre acestia transmitand scrisori direct realizatorilor emisiunii".

MAE isi exprima aprecierea "pentru reactiile de sustinere din partea unor reprezentanti de marca ai societatii britanice, precum cea a rectorului Universitatii Essex, profesorul Anthony Forster".

"Respectand libertatea de expresie jurnalistica, Ministerul Afacerilor Externe, prin ambasada Romaniei la Londra, va urmari cu atentie urmatoarele episoade difuzate de Channel 4 si exprima asteptarea ca acestea vor prezenta, de o maniera echilibrata si reprezentativa, imaginea reala a comunitatii romanesti din Marea Britanie in ansamblul sau", se mai spune in pozitia MAE.

Primul episod din documentarul "The Romanians Are Coming" ("Vin romanii"), difuzat marti seara de postul de televiziune britanic Channel 4, prezinta povestile a trei romani ajunsi in Marea Britanie din perspectiva lor, dincolo de materialele aparute in presa in legatura cu imigratia.

Personajul narator al primului episod al documentarului "The Romanians Are Coming" ("Vin romanii"), difuzat marti seara de postul de televiziune britanic Channel 4 este un rom roman, Alex Fechete Petru, care povesteste despre cei 20.000 de romani care au ajuns in Marea Britanie anul trecut, dintre care majoritatea contribuie la prosperitatea economiei britanice, relateaza The Independent, in editia electronica.

Numerosi romani au protestat la Londra fata de documentarul Channel 4

Numerosi romani au participat duminica dupa-amiaza, la Londra, la un protest "in tacere" fata de documentarul despre imigratii romani difuzat de postul Channel 4, premierul Victor Ponta exprimand solidaritate cu manifestantii.

Romanii s-au adunat incepand cu ora 15.00 (17.00, ora Romaniei) in fata postului de televiziune Channel 4, pe strada Horseferry, in centrul Londrei.

"Protestam fata de modul in care Channel 4 a decis sa trateze problema imigratiei romanilor. Consideram ca abordarea din documentarul 'Vin Romanii' este nedreapta fata de cetatenii romani care muncesc si studiaza in Marea Britanie", afirma organizatorii evenimentului, pe pagina de Facebook.

Premierul Victor Ponta a exprimat, intr-un mesaj difuzat pe Twitter, solidaritate cu manifestantii romani din Londra. "Exprim solidaritate cu romanii care vor protesta in tacere fata de abordarea tendentioasa a Channel 4 fata de cetatenii nostri", a transmis Ponta, duminica dupa-amiaza, in mesajul care ii este adresat si premierului Marii Britanii, David Cameron.

Seria de documentare despre imigrantii romani este difuzata de posturile tv Channel 4 si 4Seven. Potrivit Channel 4, documentarul analizeaza vietilor romanilor care se stabilesc in Marea Britanie, incercand sa dezvaluie adevarul aflat dincolo de materiele de presa despre imigratie.