"Viziunea fiscal-bugetara si economica a USL va fi inclusa in proiectul de buget pe care il prezentam Parlamentului in septembrie sau cel mai tarziu in octombrie, pentru a intra in vigoare de la 1 ianuarie 2013. Acolo vom implementa cele mai importante masuri ale viziunii noastre, referitoare la cele trei cote diferentiate, de 8%, 12% si 16%, referitoare la TVA-ul diferentiata pentru produsele agricole si la intentia noastra extrem de serioasa de a reduce contributiile de asigurari sociale. Acum am preluat un buget din mers, iar delegatia FMI era la Bucuresti si nu ne-am dorit sa plece fara o scrisoare de intentie", a spus Ponta, citat de Mediafax.

Surse din PSD spuneau, in urma cu un an, ca programul economic al USL prevede trei trepte de impozitare a veniturilor, una de 16%, generala, si doua de 8%, respectiv 12%, pentru veniturile mici si foarte mici.

Ministrul Muncii, Mariana Campeanu, a declarat in aceasta saptamana ca, incepand cu anul viitor, vor fi aplicate cote mai mici de impozitare in cazul salariilor sub 1.600 de lei.

"Cota unica de 16% se mentine, dar pentru ca avem categorii defavorizate si pentru ca salariul minim, din punctul meu de vedere si din noile conceptii ale Uniunii Europene, nu creste suficiient de mult, trebuie protejate aceste categorii care, mai ales prin contracte pe perioada determinata, nu vor depasi salariul minim pe economie. De aceea, vom aplica niste cote mai mici de 16%, din 2013. Pana in 800 de lei, de exemplu, cota va fi de 8%, intre salariul minim si 1.600 de lei va fi de 12%, iar peste va fi de 16%", a spus Campeanu, citata in presa.

Cota unica de impozitare a fost introdusa din ianuarie 2005 de Guvernul Tariceanu, imediat dupa preluarea mandatului.

Consiliul Fiscal: Colectarea este cu mult sub media UE

Romania are una dintre cele mai mici ponderi in PIB a veniturilor bugetare, desi numarul administratiilor financiare este comparabil cu cel din Polonia, tara cu o populatie de doua ori mai mare, din cauza sistemului de taxe administrat ineficient si a bazei de impozitare relativ redusa.

Veniturile fiscale si cele nefiscale au reprezentat in 2011 doar 32,5% din PIB, cu 12,1 puncte procentuale sub media europeana.

Nivelul veniturilor fiscale raportate la PIB (impozite si contributii sociale) in Romania a fost de 27,2 % in anul 2011, cu 12,4 puncte procentuale mai mic decat media UE 27 (39,6%). Ponderea veniturilor fiscale in PIB este semnificativ mai mica decat in Slovenia (37,8%), Ungaria (36%), Polonia (32,1%) si Slovacia (28,5%), se arata in raportul Consiliului Fiscal pentru 2011.

Structura veniturilor fiscale din Romania releva o pondere ridicata a incasarilor din impozitele indirecte (46,32% din totalul veniturilor fiscale, fata de 33,08% media UE 27), in timp ce ponderea veniturilor din contributiile sociale a fost de 32,35% (35,1% UE 27), iar cea a impozitelor directe de doar 21,32% ( 31,81% UE 27).

Fata de 2010, ponderea impozitelor indirecte a crescut cu aproximativ trei puncte procentuale pe fondul majorarii cotei standard de TVA și a nivelului accizelor, in timp ce contributiile si impozitele directe și-au diminuat importanța relativa, in condițiile unui scaderi a ponderii acestora in PIB mai mare decat reducerea ponderii veniturilor fiscale totale in produsul intern brut. In aceste condiții, se poate considera ca impozitele indirecte au reprezentat principala componenta a consolidarii fiscale pe partea de venituri bugetare.

Sistemul de taxe si impozite in Romania este caracterizat de o colectare slaba a acestora, cu o administrare ineficienta si o birocratie excesiva, o baza de impozitare relativ redusa cu foarte multe exceptii si deduceri legale si o evaziune fiscala ridicata, se mentioneaza in raport.

Ca o exemplificare a colectarii slabe a taxelor, Romania a colectat 8,4% din PIB venituri din TVA in anul 2011, la fel ca Estonia, in conditiile in care cota legala de TVA in Romania este mai mare decat cea a Estoniei (24% fata de 20%).

In plus, Bulgaria, cu o structura a economiei relativ similara cu cea a Romaniei si o cota legala de TVA inferioara (20%), a colectat chiar mai mult din taxa pe valoarea adaugata in 2011, 8,6% din PIB.

In ceea ce priveste contributiile la asigurarile sociale platite de angajati si angajatori, veniturile bugetare incasate in anul 2011 au fost de 8,3% din PIB, cu mult mai mici decat in Cehia (13,1% din PIB) si Ungaria (12,3% din PIB), cu toate ca ratele de contributii erau relativ similare.

In opinia Consiliului Fiscal, Romania are nevoie de o reforma radicala a sistemului de colectare a taxelor care sa asigure cresterea semnificativa a veniturilor colectate si scaderea costurilor administrative aferente.

Consiliul apreciaza ca reforma trebuie sa se concentreze pe urmatoarele compnente: cresterea nivelului de conformare voluntara a contribuabililor, in special prin simplificarea codului fiscal si a codului de procedura fiscala si printr-un program amplu de transparentizare totala a cheltuielilor bugetare; sporirea eficientei si reducerea costurilor colectarii, in special prin consolidarea numarului de admnistratii fiscale, informatizarea sistemului si promovarea agresiva a declaratiilor si platilor electronice; cresterea calitatii profesionale a personalului angajat in colectarea taxelor si reducerea coruptiei; stimularea indirecta a unui model de creptere economica mai sustenabil prin cresterea gradului de colectare a taxelor care sa permita acomodarea unor potentiale ajustari in sistemului de taxe si impozite indreptate in special in directia stimularii muncii (in special prin reducerea contributiilor la asigurarile sociale aflate la un nivel ridicat in acest moment) si cresterea economisirii interne pentru a reduce dependenta de intrarile de capitaluri din strainatate in finantarea investitiilor, se mai arata in raport.

Consiliul Fiscal este o autoritate independenta infiintata in baza Legii responsabilitatii fiscal-bugetare, care iși propune sa sprijine activitatea Guvernului și a Parlamentului in cadrul procesului de elaborare și derulare a politicilor fiscal-bugetare si sa promoveze transparenta si sustenabilitatea finantelor publice.

Consiliul Fiscal are printre atributii publicarea unui raport anual care sa analizeze derularea politicii fiscal-bugetare din anul precedent fata de cea aprobata prin strategia fiscal-bugetara si bugetul anual, sa evalueze tendintele macroeconomice si bugetare cuprinse in strategia fiscal-bugetara si in bugetul anual precum si obiectivele, tintele si indicatorii stabiliti prin strategia fiscal-bugetara si prin bugetul anual.