Baidu a creat astfel o harta care arata rutele folosite pe timpul Festivalului Primaverii, cand familiile asiatice se intorc in orasele natale pentru a celebra intrarea in noul an.

Anul acesta, 3,6 miliarde de calatori vor folosi avionul, trenul, autobuzul, masina personala sau motocicleta pentru a ajunge la destinatiile dorite, pe parcursul celor 40 de zile de festival, scrie Bloomberg.

Acest aflux de calatori constituie cea mai mare migratie umana din an, la nivel mondial.

Principala "poarta" la plecari este Beijingul, potrivit Baidu. Capitala a fost intr-adevar foarte "tacuta" in utlimele zile.  Cei de aici tind sa renunte la naveta de lucru, obisnuita pe perioada de vacanta, iar asta explica si cerul albastru.

Vacanta incepe pe 16 ianuarie, iar cea mai importanta zi este astazi, 31 ianuarie, cea a Noului An.

Harta celor de la Baidu arata si ca cea mai mare parte a populatiei este concentrata acum in sud-estul tarii.

Nu toata lumea din China calatoreste insa intern. Multi prefera strainatatea. Potrivit datelor U.N. World Tourism Organization, 2013 a fost al doilea an consecutiv in care China a reprezentat cea mai mare piata pe turism extern. 

Numarul chinezilor care au ales destinatii in strainatate este asteptat sa creasca rapid si sa ajunga la 200 de milioane pana in  2020, potrivit firmei de cercetare CLSR din Hong-Kong. Cele mai cautate destinatii sunt Franta si  SUA.